Ați cumpărat recent un aparat de aer condiționat și nu prea știți să-l folosiți, atunci vă recomand să citiți manualul său de instrucțiuni unde ar trebui să găsiți toate informațiile necesare. Nu este un aparat chiar simplu în special dacă ați ales un brand renumit cu experiență, adică care inovează cu fiecare generație. Cu alte cuvinte, telecomanda sa oferă mai multe simboluri/semne și butoane decât una standard. Cu aceasta puteți seta temperatura dorită și anumite funcții, chiar și temporizate, pentru că timerul nu lipsește. Aparatele Smart, adică cu Wi-Fi, oferă o aplicație mobilă, astfel că smartphone-ul poate deveni oricând o telecomandă cu rază de control mare.
Ce înseamnă Heat la aer condiționat?
Pentru că telecomanda sau butoanele ei sunt inscripționate în limba engleză, probabil vă întrebați pe ce funcție trebuie setat aerul condiționat pentru căldura, respectiv răcire? Ei bine, sunt două butoane denumite heat, respectiv cool.
Felul cum este organizat meniul pe telecomandă poate să difere în funcție de numărul de funcții de climatizare disponibile, dar la acestea se adaugă și caracteristicile speciale. Dacă nu are un buton dedicat și căutați setarea la aer condiționat pe căldură, trebuie să știți că acest mod poate fi ales cu ajutorul altui buton de selecție, iar pe ecran este afișat simbolul sau semnul de căldură ori doar ce ați ales, adică e scris.
Ce înseamnă Cool la aer condiționat?
Este funcția de răcire, iar față de cea Heat, oferă un interval diferit de temperaturi și se folosește de agent frigorific pentru a coborî temperaturile. De aceea, consumul aerul condiționat este mai mic cu această funcție selectată, care este folosită în sezonul cald când ne dorit o atmosferă cât mai răcoroasă.
Ce înseamnă funcția Fan la aer condiționat?
Se referă la ventilator, adică aceasta este și traducerea din limba engleză în română. Efectul obținut este unul de briză, fără a încălzi ori răci spațiul, adică e ca și cum ați avea un ventilator de cameră. Puteți mări sau micșora viteza în funcție de preferințe, iar această opțiune o aveți tot pe telecomandă.
Alte funcții aer condiționat
Pentru cei ce caută instrucțiunile sau simbolurile de pe telecomanda aerului condiționat, veți vedea că sunt o mulțime de funcții, dar care le puteți accesa și de pe smartphone dacă aveți aplicație, iar aparatul este Smart (are WiFi). Revenind la ce aveți disponibil, vedem toate funcțiile pe telecomanda aerului condiționat și care sunt ușor de accesat, adică aveți un buton pentru fiecare ori butoane de selectare mod de climatizare, dar și ajustări ale temperaturilor.
Dezumidificare. Numită și funcția Dry la aer condiționat, aceasta are rol de a reduce nivelul de umiditate din aer astfel că aerul să fie unul mai respirabil, dar va avea și un rol benefic pentru sănătate pe termen lung (împiedică formarea mucegaiului și a igrasiei).
Ionizare. Anumite particule foarte mici dăunătoare pentru sănătate nu pot fi neutralizate cu anumite moduri ori dotări, ci e nevoie de ionizare sau ceva similar.
Swing. Tradus în limba română, înseamnă oscilare sau legănare. Cu aceasta puteți regla unghiului de suflare, pentru a nu deveni deranjant când vă aflați lângă el.
Auto. Modul automat va ajusta automat temperatura dorită, adică ca răci ori încălzi aerul pentru atingerea valorii setate. Având în vedere avantajele sale, cred că merită să-l activați în special dacă nu sunteți preocupați de consum, adică că este permanent pornit.
Concluzie
Dacă traduceți denumirile din engleză în română, cred că vă veți lămuri imediat cam care este rolul fiecăruia. Oricum, funcția Heat o veți folosi doar pe timp de iarnă când vreți să încălziți cu aerul condiționat, iar aceasta este prezentă la absolut toate, mai puțin la aerul condiționat portabil, adică în acest caz pot fi excepții.