Cea mai bună Șapă de egalizare cu uscare rapidă 2026

Urmează să renovați o cameră nouă și placa sau pardoseala nu este prea dreaptă? Atunci e nevoie de cea mai bună șapă de egalizare care poate fi de mai multe tipuri, chiar și aditivate pentru trafic intens. Nu puteți să vă apucați să placați podeaua dacă nu verificați starea ei adică denivelările și nivelul ei. La o casă sau un bloc nou, nu ai cum să-ți iasă totul perfect din prima, așa că trebuie să aplicați două straturi unul mai grosier pentru diferențe mai mari de 20 mm, iar ulterior, trebuie unul pentru denivelări maxime de 20 mm (e nevoie de un produs autonivelant).

Acest tip de material sau produs e ambalat la sac de 30 kg, astfel că aveți un indiciu în plus pentru care tip de produs să alegeți și să nu cumpărați altceva. Având în vedere cantitatea necesară, consider că cei 30 kg din sac sunt de ajuns și nu vorbim de o soluție lichidă, ci una solidă la care se adaugă apă conform recomandărilor producătorului.

Ce este șapa de egalizare?

V-am explicat în rândurile de mai sus despre ce este vorba și cam unde poate fi folosit. Însă, pentru cei ce nu au înțeles, acest produs are o compoziție pe bază de ciment, adică este un beton cu o rețetă mai slabă, la care se adaugă doar apă în cantități mici. Deci rezultatul sau consistența obținută este una puțin umedă, dar uscarea este lentă și este influențată de grosime. Este recomandată folosirea unei betoniere pentru a turna cât mai rapid șapa de egalizare de interior.

Care este cea mai bună șapă de egalizare?

Lista este relativ scurtă având în vedere că mulți aleg să facă șapa de egalizare la exterior cu toate ingredientele, însă la bloc e mai greu deoarece nu ai cum să cari găleți sau roabe pe trepte. Așa că dacă căutați o sapa de egalizare pentru apartament, alegeți una la sac și nu mergeți pe varianta clasică de turnare pentru că aveți cum și este foarte complicat.

În cazul în care căutați o șapa de egalizare cu uscare rapidă care se comportă bine pe termen lung, am pentru voi 5 recomandări diferite de la câteva branduri:

Termofix Boden

  • Armată cu fibre
  • Perfectă pentru încălzire în pardoseală
  • Se adaugă 3 litri de apă

Căutați de ceva timp o șapă de egalizare pentru încălzire în pardoseală? Acum aveți sacul Termofix Boden care este popular datorită prețului și disponibilității sale. Doar magazinele specializate pot oferi aceste produse deoarece sunt vândute la sac, deci trebuie livrate la palet, iar curierii nu pot livra așa ceva.

Chiar dacă se toarnă destul de gros, se poate obține foarte ușor acea suprafață netedă și rezistentă, dar trebuie avut în vedere faptul că trebuie prelucrată puțin după ce o turnați, adică folosiți o mistrie sau o altă sculă cu suprafață netedă, cum este un teu mare.

Rezistența sporită este specificată în descriere, adică puteți trece cu roțile de la scaun peste ea fără nicio problemă. Armarea cu fibre face mult în acest caz și nu toate produsele de la concurență se pot lăuda cu această caracteristică.

Adeplast Top 2

  • Pentru trafic ușor
  • În compoziție sunt agregate minerale și plastificatori
  • Prelucrare ușoară și netezire

Pentru cei ce vor să execute anumite lucrări cum sunt cele peste sistem de încălzire, am pentru voi o șapă de egalizare ce vine peste polistiren. Este vorba de Adeplast Top 2 care este comercializat tot la 30 kg, care este aditivată. Această soluție poate fi folosită atât la interior, cât și la exterior, doar că trebuie să fie o zonă acoperită, fiind un material suport pentru soluțiile autonivelante.

Înainte de o turna, trebuie să știți că suportul trebuie să aibă o vechime suficient de mare, în funcție de tipul de suport (din ce este realizat). Nu puteți lucra cu aceasta nici dacă este îngheț, temperaturi sub cele recomandate și nici dacă razele UV cad direct pe aceasta.

Dacă vreți să știți când puteți călca pe ea, timpul de uscare este de circa 1 mm/zi, dar maxim 1 cm pe săptămână. De ce este diferența atât de mare? Pentru că temperatura și suportul influențează uscarea.

Baumit E225

  • Manual sau mecanizat
  • Are în compoziție nisip, ciment și adaosuri
  • Utilizare universală

Când luați în calcul turnarea unei șape de egalizare trebuie avut în vedere și manopera, adică cât se cere la metru pătrat. Oricum, nu este o muncă ușoară deoarece vorbim de beton care va fi turnat aproape manual, adică vă folosiți de un malaxor electric, însă transportul său se face cu găleată ori roabă, în funcție de situație.

Aplicarea sa poate să fie mecanizată sau manuală, deci puteți alege cum să prelucrați materialul, iar în compoziția sa sunt chiar și fibre. O puteți folosi ca material pentru strat flotant (izolație termică), glisant (pe folie de polietilenă), în aderență sau pentru sistem de încălzire.

O puteți folosi și la exterior pe terase, dar și ca suport pentru montarea pavajului sau plăcilor de beton. Utilitatea ei nu este limitată de loc sau grosime, ceea ce presupune un avantaj considerabil atunci când vrem să ducem la final și alte proiecte.

VeroTherm VT050

  • Compoziție de înaltă calitate
  • 12 luni valabilitate
  • Trebuie folosită cât mai repede când desfaceți sacul

Căutați o șapă de egalizare ușor de aplicat? Am pentru voi produsul de sus care este unul de calitate datorită compoziției foarte bune. La acesta consumul de apă este mai mic, adică e cuprins între 3 și 4,2 litri la tot sacul.

Nu lucrați cu acest produs când razele solare bat direct pe suprafață, deoarece uscare nu va fi uniformă sau prea rapidă. Dacă aveți încălzire, acesta trebuie oprită pe perioada uscării, minim 24 ore. Sunt și alte recomandări făcute de producători și merită să fie luate în considerare pentru a vă bucura de rezultatele dorite.

Sunt multe caracteristici/specificații identice sau apropiate cu cele ale altor producători. Din păcate acest producător nu oferă multe opțiuni, dar cred că aceasta este potrivită pentru proiectele alese. Proprietățile ei sunt adecvate pentru ce a fost gândită și nu aveți cum să vă plângeți de felul cum lucrați cu ea cât timp se îndeplinesc condițiile menționate de producător.

Adeplast Top 1

  • Se uscă 1 mm la 24 ore
  • Consum aproximativ de 19 kg/mp/cm
  • Sacul nedesfăcut are valabilitate 12 luni

După cum este și menționat în titlu este o șapă de egalizare pentru trafic greu care are în compoziție exact ce trebuie pentru proiectele de interior sau exterior. Deci aveți un motiv în plus în a-l alege, dar sunt și altele, cum ar fi timpul de uscare de numai 12 ore.

O șapă de egalizare aditivată este ideală pentru lucrări care să reziste în timp. Probabil ați văzut la aceasta că acel consum de apă nu este atât de mare ca și la primele recomandări și se datorează compoziției diferite. Da, cu un material mai moale se poate lucra mai ușor, dar depinde și cum sunt proporțiile folosite de producător în realizarea produsului, aici vorbim de ciment, agregate minerale, plastificatori. Oricum, dacă folosiți un malaxor, vă puteți apuca rapid de turnare și nu mai pierdeți timp.

Concluzie

Lista de recomandări se oprește aici, însă nu este completă adică sunt opțiuni diverse de la alți producători, dar care sunt disponibile doar în anumite județe. Eu am luat în considerare ce era pe stoc în județul în care mă aflu, dar la unele se poate face și comandă dacă țineți să folosiți doar un anumit brand ori produs.

Decât să cumpărați ciment pentru șapa de egalizare, dar și nisip corespunzător, puteți opta pentru un sac cu această compoziție la care trebuie adăugată doar apă în cantitățile recomandate. Majoritatea sunt destinate pentru utilizare universală la interior, însă trebuie avut în vedere compatibilitățile sale cu încălzirea în pardoseală dacă aveți de gând să faceți o astfel de încălzire.

Șapă de egalizare sau autonivelantă?

Aveți nevoie de ambele dacă denivelările sunt mai mari de 20 mm sau nivelul podelei este destul de diferit dintr-un colț până în celălalt. Șapa de egalizare din beton se toarnă gros, iar peste aceasta se toarnă șapa autonivelantă care este subțire și este mai lichidă, astfel că nu este necesară o preparare mecanizată, adică se face la coș sau găleată. Fiecare are proprietăți diferite, iar la interior cea care se autonivelează este pe bază de ipsos.

Ghid de cumpărare

Nu trebuie să știți foarte multe când vă gândiți să cumpărați un astfel de produs, adică mă refer strict la cantitate, temperatură de lucru, necesar de apă și pentru ce este destinată. Pentru o simplă nivelarea a camerei, e de ajuns orice produs mai ieftine, însă la exterior sau în cazul unor lucrări în zone industriale, aveți opțiuni cu aditivi.

Cantitate. Trebuie să calculați cantitatea necesară și pe sac este trecut cât este consumul, însă nu este chiar atât de ușor având în vedere că este imposibil să calculezi denivelările. Având în vedere cât costă un sac, nu veți ieși prea mult în pagubă și e mai rău să mai trebuiască un sac decât să aveți unul în plus.

Timp de uscare. Acesta este foarte important, dacă aveți de traversat camera sau să faceți alte lucrări mici în cameră, doar că valoare specificată poate fi cea pentru uscare provizorie, iar uscarea completă ar putea fi până la o săptămână în funcție de grosime și temperatură.

Compoziție. Acest aspect nu este atât de important deoarece diferențele dintre produse și producători sunt mici în același buget, dar pot fi ingrediente suplimentare care îmbunătățesc produsul final cum sunt aditivii.

Turnare. Trebuie pregătită suprafața, adică aceasta trebuie să fie curată, stabilă și fără fisuri mari sau pot compromite sapa de egalizare pe baza de ciment. Pot fi fisuri de suprafață care nu sunt o problemă la nici o lucrare, ele putând să apară din cauza proporțiilor greșite, adică ați greșit rețeta sau ți adăugat o cantitate greșită de apă.

Întrebări frecvente

Ce grosime are șapa de egalizare la sac?

Nu este specificat pe sac sau în descrierea produsului, adică se poate turna cât se dorește, însă se recomandă doar o grosime minimă de 30 mm pentru rezistență deoarece va fi trafic pe ea. Peste izolație trebuie să fie de minim 45 mm, așa că dacă vreți să puneți șapă de egalizare peste polistiren, atunci știți de cam cât trebuie să fie și trebuie să țineți cont și de nivelul dorit în cameră, adică să fie bine la praguri și pentru viitoare pardoseli din lemn sau ceramice.

De ce crapă șapa de egalizare?

Motivele pot fi legate de modul cum s-a uscat, cantitatea de apă folosită (diferită de cea de pe ambalaj) sau suport (prezintă fisuri sau nu a fost pregătit).

Care este rețeta pentru șapa egalizatoare?

Proporția este de o parte ciment și trei/patru părți nisip, deci o lopată la trei-patru lopeți. Nu e nevoie să o faceți foarte tare deoarece are rol doar de suport fie turnată direct peste placă fie peste o izolație, dacă e vorba de încălzire.

Lasă un comentariu