Cea Mai Bună Sobă pe Gaz GPL 2026

Dacă v-ați săturat de mirosul sau de cenușa rezultată în urma arderii lemnelor care ajunge peste tot în cameră, atunci e cazul să schimbați sursa de căldură cu una diferită. De exemplu, puteți alege cea mai bună sobă pe gaz GPL care este o soluție bună pentru cei care pot cumpăra și folosi o butelie cu gaz butan. Evident că multe dintre acestea nu pot fi folosite cu gaz de la rețea (natural). Sunt multe tipuri prezente pe piață, unele funcționează și cu alte tipuri de combustibil, cum ar fi gazul lampant sau chiar metan. Principiul de funcționare este simplu, adică funcționează precum un aragaz și nu este necesară o evacuare, adică un horn sau un burlan.

De ce să alegeți o sobă cu gaz GPL?

Dacă aruncați o privire peste caracteristicile și dotările sale, veți vedea că nu aveți de ce să vă îngrijorați deoarece are diverse protecții și senzori care măsoară nivelul de dioxid de carbon din aer. Când acesta este depășit, se oprește alimentarea și utilizatorul este nevoit să aerisiți camera până ce nivelul de dioxid din aer ajunge la valoarea stabilită la nivelul UE. Sunt prezente și alte protecții care sunt foarte importante în anumite situații, iar cu acestea vă puteți simți în siguranță atunci când o folosiți.

În funcție de model, unele pot avea infraroșu, butelie inclusă, placa ceramică în partea din față, posibilitate de a încălzi chiar și electric.

Care sunt cele mai bune sobe pe gaz?

Am făcut o listă lungă de recomandări cu cele mai bune sobe de încălzit de la producători cu experiență, astfel ca voi să puteți alege modelul care vă convine mai mult, fie că vorbim de un buget redus, fie de anumite dotări.

Ca să faceți alegerea potrivită, trebuie să țineți cont de recomandările producătorilor, adică să o montați într-o cameră cu dimensiunile menționate și să nu fie prea mare pentru puterea respectivă. De asemenea, randamentul crește dacă clădirea sau camera este bine izolată termic, adică vorbim de izolație exterioară și tâmplărie cu garnituri. Deci, etanșeitatea este foarte importantă, dar și să aerisiți spațiul având în vedere că se arde un combustibil și nu veți folosi vreo evacuare.

KD Home King Heater

  • Protecție pentru copii
  • Kit ceas și furtun inclus
  • Trei trepte de încălzire electrică

Doar din imaginea prezentare se vede imediat că este diferită de unele, adică vă oferă două modalități de încălzire, pentru că este o sobă pe gaz și curent. categoric cu butelie veți obține un randament mai bun, dar și o putere pe măsură.

Ca o noutate, are acel element ceramic care ajută mult la încălzitul uniform al camerei. Nu veți rămâne niciodată în pană deoarece puteți alege între două variante de funcționare, care ajută când nu sunteți lângă priză sau e goală butelia.

Se oprește imediat când este înclinată, adică când o mutați astfel că sunt prevenite accidentele. Flacăra se pornește ușor cu sistemul piezo-electric, adică nu veți avea nevoie de nimic în plus pentru a o pune în funcțiune. Totuși, trebuie să folosiți ambele mâini pentru a-i da drumul. Kitul de instalare format din furtun și ceas sunt incluse, astfel că nu mai pierdeți timp și bani să le căutați prin magazine.

Protecția pentru copii este compusă dintr-o ușiță care împiedică pe cei mici să umble la butoane. Merită aleasă datorită senzorului care detectează un nivel ridicat de dioxid, astfel că trebuie să aerisiți constant dacă funcționează ore în șir.

Lehmann Valencia

  • Roți pentru deplasare ușoară
  • Aprindere piezo-electrică
  • Putere 3800W

Avem una dintre cele mai eficiente sobe metalice pe gaz GPL, poate și pentru că are termostat, dar și o putere puțin inferioară altor modele. Adică la atingerea temperaturii dorite, se va opri pentru a economisi combustibil. Nu ai cum să nu fi mulțumit de ea pentru că are aprindere automată și este ideală pentru încăperi de până în 40 mp, deci putem vorbim chiar și de spații comerciale.

Respectă toate standardele de siguranță din UE, astfel că sunt diverse protecții și senzori care pot preveni evenimentele neplăcut. O sobă pe gaz cu termostat este una nou și modernă, iar designul ei este chiar unul plăcut. O puteți amplasa cam oriunde, însă greutatea crește considerabil când montați butelia. Acesta se pune în locul din spate, astfel că nu va fi vizibilă din față.

Mirosul emis nu se simte chiar atât de tare, însă trebuie aerisit periodic după câteva ore de utilizare. În plus, regulatorul de la butelie se montează pe exterior și nu pe interior, pentru a avea acces la el și pentru a nu atinge suprafața caldă. E inclus kitul de conectare la butelie, deci veți putea economisi niște bani.

Samus RS422Q

  • 3 rezistențe quartz pentru încălzire electrică
  • Montare pe podea
  • Putere maximă 4200W

Sobele pe gaz butan Samus sunt foarte popular, adică sunt în topul vânzărilor, iar părerile clienților sugerează că sunt o investiție pe termen lung. Nu costă mult și chiar oferă ce este menționat de producător, adică putere de încălzire și eficiență.

Evident că sunt trei trepte de putere (1.55, 2.9 și 4.2 kW) care le puteți alege, astfel că durata de funcționare poate să crească și pentru încăperi mici chiar nu trebuie să-l folosiți prea mult deoarece încălzește bine. Pentru fiecare este un consum diferit, adică de 110, 207, respectiv 205 grame pe oră. Tot în funcție de aceste valori, trebuie să țineți cont de suprafață, adică în treapta mare va face față chiar și unei suprafețe mari – 80mp, însă în celelalte două trepte de la 20 mp în sus.

În imaginea de sus se văd roțile pentru deplasare ușoară, însă nu se vede ce are la interior, adică protecție împotriva supraîncălzirii, dar și senzori de lipsă oxigen și de lipsă flacără. Pentru aceasta se poate folosi o butelie de maxim 15 kg, adică cam cât una uzuală. Tot cam ca și aceasta, dar fără rezistențele electrice, este modelul Samus RS421.

Lampart Gala Vision 30 PP

  • Tiraj forțat
  • Racordare la parapet
  • Cu gaz natural de la rețea sau GPL (se pot face reglaje doar pentru unul)

Se vede imediat că este diferit deoarece poate fi alimentat de la rețea și nu doar de la butelie. Din păcate, soba cu gaz natural din imagine nu este pentru oricine deoarece costă mult, însă merită pentru ceea ce vine la pachet. Acesta este alternativa la convectorul electric, iar ca și instalare, poate fi integrat în pereți cu grosime de 280-500 mm.

Este inclus și un chit de evacuare care este foarte important pentru ca să nu ajungă gaz nociv în camera de locuit sau să vă alegeți cu un nivel ridicat de dioxid. Costă mult, dar și oferă niște caracteristici utile, plus materiale de calitate.

Dacă tot vă plac soluții deosebite, adică cu dotări mai multe, atunci o să vă placă și o sobă de gaz cu infraroșu, adică arzătorul dispune de această tehnologie care este prezentă doar pe produsele de top.

TESY LD 168D

  • Trei trepte de putere
  • 4200W
  • Recomandată pentru maxim 40 mp

Dacă brandul este important pentru voi atunci poate că ar trebui să alegeți o sobă pe gaz portabilă de la Tesy care arată foarte bine și are atât mânere perforate, cât și roți pentru a fi mutat cu ușurință. Trebuie să subliniez faptul că are o greutate de numai 7,4 kilograme deci o puteți ridica cu ușurință, însă nu este luat în calcul butelia care este destul de grea.

Este recomandată pentru aceeași suprafață ca și restul, adică este vorba tot de 40 mp. Anumite caracteristici rămân neschimbate, cum ar fi protecția anti-cădere sau încălzirea rapidă. Designul este unul modern cu margini rotunjite, astfel că îl puteți amplasa chiar și în zone de locuit.

Încălzirea este atât de bună pentru că folosește panouri ceramice cu micro-perforări, dar și alte branduri le folosesc. Alimentare se poate face doar cu butelie cu gazul progan de tip G30/31. Se adresează celor care au probleme cu încălzirea locuinței și vor o soluție rapidă pentru câteva zile sau poate chiar mai mult.

MetaloChimice MET1288

  • Kit racordare inclus
  • Până la 80 mp
  • Doar GPL G30/G31

Sunt multe sobe pe gaz cu ardere completă, adică care folosesc arderea cu gazeificare care sunt concepute pentru zonele rezidențiale. Pentru montare aveți totul inclus, adică vorbim de furtun, coliere pentru strângere și regulator. Dacă anumite caracteristici vi se par foarte importante, atunci trebuie să știți că arzătorul este cu ardere completă.

Acesta este recomandat chiar și pentru suprafețe mari însă cred că ne vom rezuma strict la o cameră sau poate vreți să-l amplasați pe hol ca să nu aveți un nivel de dioxid de carbon mare în dormitor. Toți producătorii cer ca spațiul să fie aerisit pentru a introduce aer mai curat în interior. Mai precis, menționează că trebuie evacuate sursele de combustie.

Se recomandă a nu fi folosit în camera de dormit, dar nici nu ar avea sens pentru că poate încălzi o suprafață atât de mare.

Reecomer ST-GE-F

  • Certificare CE
  • 3 tuburi de quartz de maxim 1200W
  • Suportă butelie GPL de maxim 13 kg

Sunt o mulțime de modele de sobe pe gaz și electrice, doar că nu toate suportă butelii foarte mari, iar unele au un design destul de compact, astfel că pot fi puse chiar pe un hol îngust. Totuși, trebuie să vă gândiți și la sursa de alimentare.

Trebuie să știți că-i lipsește accesoriile pentru montaj, adică va trebuie s le cumpărați separat dacă nu le aveți deja. Nu le mai enumăr, pentru că le știți deja de la alte modele de pe piață și nu diferă cu nimic de la un brand la altul. Instalarea trebuie făcută corectă și trebuie verificate dacă sunt scurgeri de gaz (cu apă și săpun).

O puteți folosi în siguranță în spațiile de locuit deoarece are protecții pentru înclinare sau cădere, senzori pentru lipsă oxigen și monitorizare flacără, dar și dacă se supraîncălzește. Deci are totul într-o construcție foarte compactă, care este vizibilă din imaginea prezentare.

Hausberg HB1021NG

  • Suportă cilindru între 10 și 19 kg
  • Robinete din alamă
  • 5 roți pentru mutat ușor

Lista de sobe pe gaz pentru interior nu se oprește doar la cele menționate de mine, adică puteți găsi produsele de la branduri de care cred că ați mai auzit, adică ați folosit de la ei diverse produse pentru casă. Hausberg este un bun exemplu, iar modelul prezentat este doar unul dintre numeroasele modele disponibile. Pe lângă varianta de sus menționată, aveți și Hausberg HB1022 care seamănă mult cu cel de sus.

Din ce am observat, puterea pare să nu se schimbe, deci toate sunt bune pentru camere mari și nu numai, indiferent că vorbim de locuința voastră ori de un spațiu comercial. Consumul este considerabil, astfel că nu cred că reprezintă o soluție eficientă pe termen lung, doar dacă găsiți o butelie GPL/butan/propan ieftină.

Aprinderea flăcării este automată adică la apăsare de buton, adică veți avea parte de un plus de comoditate. Dulapul de încălzire este suficient de mare și tabla este destul de groasă, astfel că puteți pune până la 19 kg.

Hessa

  • Portabilă pe roți
  • Încălzitor ceramic
  • Mânere laterale ergonomice

Dacă nu vreți o sobă pe gaz pentru terasă de tip 2 în 1, adică care să suporte două tipuri de alimentări diferite, atunci optați doar pentru cea la care puteți racorda butelia, cum ar fi și cea de sus. Nu trebuie să vă faceți griji când atmosfera este umedă deoarece nu este nimic electric, însă la temperaturi scăzute, se poate răci gazul, deci ar fi bine să-l țineți recipientul într-un loc ferit cât timp nu-l veți folosi.

Este recomandată pentru încăperi de cel mult 65 mp, adică deja vorbi mde câteva camere. Randamentul se vede atunci când spațiul este bine izolat, dar aerisirea este necesară. Pornirea este ușoară și dacă aveți copii neastâmpărați poate că ar trebui să alegeți unu model cu ușiță cum am văzut la KD Home.

Se pliază la o grosime de 15 cm astfel că poate fi depozitat fără probleme și transportat oriunde.

Zilan ZLN-8465

  • Rezistență halogen
  • Aprinzător inclus
  • 10 kg

Un model ceva mai diferit pentru că poate fi folosit la o instalație electrică, dar și la recipient GPL, este cel de sus de la Zilan. Nu l-am menționat printre primele deoarece nu prea m-a convins atât e mult, dar pentru cei care vor o sobă pe gaz pentru rulotă care să poată fi folosită în două moduri, atunci varianta de sus este decentă, dar nu ideală. Spun asta pentru că aprinderea nu este automată, de aceea este inclus și arzătorul și este cam grea – 10 kg.

Putea să fie mai ușoară dacă avea doar partea de încălzire cu GPL și dacă nu ar fi permis variante prea mari de recipiente. Calitatea nu dezamăgește nici în cazul acestui produs, iar pentru a vă convinge, puteți citit părerile cumpărătorilor.

Avantaje și dezavantaje

Cu siguranță, nu am să reușesc să ating toate punctele, însă am să amintesc cele mai importante dintre ele:

Preț redus. Prețurile sunt foarte bune și chiar poate fi de folos pentru cei care nu pot opta pentru altceva deoarece nu permite spațiul sau instalația actuală.

Instalare rapidă. Nu este nevoie de vreun electrician sau instalator, ci doar trebuie să conectați corect la butelie și să o porniți precum un aragaz.

Ușurință în utilizare. Aprinderea este piezo-electrică, adică adio brichete și chibrituri, iar modurile d funcționare sunt, în general, două.

Pliabilă. Chiar dacă pare a fi mare, multe dintre ele pot fi pliate pentru a ocupa mai puțin spațiu, adică pe perioada sezonului cald.

Portabilă. Pe lângă faptul că are în jur de 10 kg, are și roți de transport ca să o puteți muta ușor oriunde. Unii aleg o astfel de soluție pentru camere neîncălzite și utilizate pe timp de iernă pentru diverse activități, cum este un atelier sau garaj.

Protecții. Nu le lipsește protecția sau siguranța în caz că se stinge flacăra ori se înclină la 45 grade.

Randament ridicat. Camera este încălzită rapid și uniform, iar plăcile ceramice ajută mult.

Sunt și motive pentru care ar trebui să vă gândiți de două ori înainte de a lua decizia finală, deoarece nu este un aparat de încălzit perfect și nici nu va exista vreunul, indiferent de alimentare sau tip. Așa că am să menționez niște minusuri care le-am sesizat:

Aerisire. Spre deosebire alternativele electrice, la aceasta trebuie să aerisiți periodic deoarece se arde un combustibil lichid și emană niște gaze care pot fi nocive în cantități mari. De aceea, sunt echipate cu senzori care monitorizează dioxidul de carbon din aer. Unii consideră că este adecvată pentru spații semideschise, cum este terasa sau garajul.

Cost de încălzire mare. Având în vedere prețul gazului butan, nu știu cât de avantajos poate fi comparativ cu un model electric, însă nu aveți nevoie de o priză pentru a funcționa și nici o instalație dedicată. Ca să vă faceți o idee, cu o butelie de 12 kg puteți încălzi la capacitate maximă circa 10 ore.

Puține modele pe piață folosesc gaz metan de la rețea. Din păcate, nu o să găsiți modele ieftine cu acest tip de combustibil, ci doar cu același GPL, iar producătorii menționează că nu puteți schimba sursa de alimentare.

Întrebări frecvente

Cât costă o sobă pe gaz bună?

Consider că în bugetul de 400 de lei veți găsi un model suficient de bun, însă sunt și pachete în cazul în care butelia nu este echipată cu furtun, regulator și coliere de strângere.

Cât consumă o sobă pe gaz cu butelie?

În funcție de modul de încălzire ales, consumul poate fluctua între 200 și 300 g/h, astfel că vă puteți face niște calcule cam cât ar putea funcționa dacă cunoașteți cantitatea în kg din butelie.

Câte kilograme are o sobă pe gaz mică?

Dacă tot căutați o sobă pe gaz pentru camping, dar sunteți îngrijorați de greutatea sa, trebuie să știți că are sub 10 kg, dar fără butelia montată. Acesta se pune în spatele său, astfel că nu va fi inestetică și tot ansamblul poate fi mutat ușor datorită roților de transport, care sunt o dotare standard.

De ce se oprește soba pe gaz lichid?

Posibil ca unii dintre voi să întâmpinați probleme cu aceasta, adică fie se stinge sau nu stă aprinsă. Spun asta deoarece ea este echipată cu un senzor de dioxid de carbon care o oprește în momentul în care se atinge sau se depășește valoarea de 1,5% în aer. Aceasta va porni abia după ce valoarea respectivă scade, adică va trebui să aerisiți constant camera sau zona de locuit.

În general, se poate întâmpla asta după circa 2-3 ore de funcționare continuă, astfel că trebuie să aerisiți imediat și apoi o puteți reporni. Deci aș zice că nu este ideală pentru spații de dormit, ci mai degrabă pentru spații în care vă petreceți restul zilei sau chiar și unde munciți.

Există sobă pe gaz GPL cu evacuare?

Nu, deoarece funcționează pe principiul aragazului, deci nu este necesar un burlan pentru evacuare ori un horn, dar pot fi excepții pentru cele care se instalează în parapet, cum sunt modelele Lampart.

Lasă un comentariu