Cel Mai Bun Termostat de Ambient fără fir 2026

Aveți de gând să cumpărați o centrală pe gaz pentru că nu sunteți mulțumiți de confortul termic actual? Poate că nu ar trebui să treceți cu vedere peste anumite accesorii care vă pot ușura viața de zi cu zi, iar în acest caz am putea vorbi de cele mai bune termostate ambientale pentru casă sau bloc, adică am făcut un top în acest sens. Acestea pot fi de mai multe tipuri, iar spre final le-am prezentat în cazul în care căutați alternative, dar am prezentat și câteva modele de termostate Smart fără fir (cu WiFi) pentru centrala pe gaz, dar și non Smart cu fir. Adică unele pot fi programabile prin aplicație mobilă (telefon), iar altele nu, deci sunt diferențe mari de preț.

Ce termostat wireless programabil să cumpăr?

Sunt câteva opțiuni inteligente adică care sunt însoțite de aplicație pentru telefon, adică dispun de conectivitate wireless sau chiar cu două unități de control, astfel că nu trebuie să vă deplasați prea mult pentru a modifica temperatura dorită în locuință. Sunt câteva branduri care merită menționate, unele poate că nu sunt atât de populare, în sensul că nu ați mai cumpărat produse de la ele, dar merită puse pe listă. Nu vorbim de aparate foarte sofisticate, motiv pentru care și prețurile sunt rezonabile din punctul meu de vedere.

Multe dintre ele sunt concepute pentru centrale cu gaz, dar și electrice, iar când vă doriți pentru un anumit tip, e bine să verificați pentru care este destinat.

Care este cel mai bun termostat de ambient de perete?

Indiferent că aveți încălzire cu calorifere sau în pardoseală, multe dintre aceste recomandări se potrivesc pentru ce vreți să aveți. Adică dacă căutați cel mai bun termostat pentru încălzire în pardoseală, puteți alege chiar primele trei modele menționate. Merită varianta Smart în ideea că oferă un plus de comoditate și nu numai.

Veți vedea că multe dintre primele termostate wireless (WiFi), adică care sunt considerate Smart, sunt destul de similare pentru ca voi să puteți alege respectivul model cu acele specificații chiar dacă unul dintre ele nu mai este disponibil pe stocul magazinului. Adică pot fi văzute ca și alternative, doar că brandul este diferit.

EvoSmart WT-20

  • Programabil prin WiFi
  • Suportă Alexa și Google Assistant
  • Control prin telefon dacă e conectat la internet

Da, seamănă mult cu cel menționat anterior, deoarece vorbim de produse care provin de la același producător, numai brandul este altul. Chiar dacă nu vă inspiră prea mult încredere, trebuie să știți că EvoSmart a intrat pe paiața din România de câțiva ani cu produse foarte competitive, adică sunt bune și ieftine.

Un exemplu foarte bun poate fi un termostat de ambient inteligent EvoSmart WT-08 care este pe alb sau chiar cel de sus dacă vreți să fie mai vizibil pe perete. Pe partea de funcționalitate, nu par să fie deosebiri între cele două, ci doar la partea de generație, adică cel din imagine arată mai bine, adică butoanele sunt nu foarte evidente. Ecranul generos oferă toate informațiile utile și sunt destul de vizibile pentru că scrisul este mare.

Producătorii vă oferă și prezentări video cu produsele lor dar și cum să le setați dacă nu vreți să mai solicitați vreun electrician sau instalator.

Chiar și acesta intră la categoria cel mai bun termostat Smart, însă nu se ridică la nivelul brandurilor premium, dar care oferă soluții mult mai scumpe. E inclus și acel receptor care se montează lângă centrală și nu trebuie să vă faceți griji de distanța dintre cele două unități.

Saluts IT500

  • Poate fi montat pe perete/birou
  • Aplicație pentru iOS și Android
  • Control prin internet

Dacă vreți o soluție de la un brand puțin mai renumit, am pentru voi cel mai bun termostat fără fir de la Salus. Îl puteți monta pe perete sau îl țineți pe birou unde lucrați sau doar vă petreceți cel mai mult timp.

Are un design minimalist dar și funcțional, adică aveți totul la îndemână și nu este necesar un meniu care să complice situația. Unii l-ar putea confunda ușor cu un ceas însă nu este așa, ci avem un termostat de ambient cu Wifi adică îl puteți control fie prin interacțiune fizică cu transmițătorul, fie prin aplicație.

De ce ar merită să alegeți un model inteligent? Pentru că îl puteți seta și când nu sunteți prin prejmă, dar cu condiția să fie conectat la routerul wireless. Deci dacă sunteți plecați și vreți ca familia și musafirii să aibă parte de o atmosferă plăcută, trebuie doar să activați internetul pe mobil și să setați din aplicația smartphone-ului temperatura dorită.

Aveți posibilitatea să-l programați când să pornească centrala și când să se oprească, plus că nu trebuie să faceți acest lucru zilnic, totul după bunul plac și foarte simplu. Trebuie să rețineți că acest trebuie alimentat la rețea și nu este cu baterii ca altele, astfel că nu trebuie să vă faceți griji să la un moment dat se va opri.

Logictherm C3RF

  • Preț foarte bun
  • Funcționează cu baterii
  • Control digital

Un termostat de cameră wireless poate fi o soluție foarte bună dacă vreți să obțineți o anumită temperatură în locuință și nu un nivel de temperatură, plus că poate că nu peste tot este la fel, de aceea unitatea trebuie montată cât mai departe de calorifere, iar dacă aveți încălzire în pardoseală, atunci puteți să-l montați oriunde.

Chiar dacă nu este un model inteligent cu ecran foarte mare, oferă același opțiuni, doar că meniul este simplificat, adică avem puține informații pe ecranul digital disponibil, dar nici butoanele nu sunt foarte multe. Unii utilizatori nu au fost mulțumiți deoarece programarea sa este cam dificilă.

În imagine, aveți cele două aparate care comunică între ele prin unde radio, adică vorbim de un emițător și un receptor. Deci conexiunea este fără fir, dar trebuie tras un cablu pentru alimentarea lor.

L-aș considera cel mai bun termostat calitate/preț, însă partea de programe va fi mai dificilă, iar dacă aveți o centrală pe lemne, chiar ar merita să vă gândiți la un astfel de model care poate fi controlat de la interior.

Techone WT-20

  • Compatibil cu toate centralele pe gaz
  • Controlabil din aplicație de smartphone sau internet
  • Informații importante destul de ușor de observat

În imaginea de prezentare este prezentat doar transmițătorul, adică unitate de control, dar în pachet este inclusă și unitate care recepționează informații (receptor). Una se montează unde v-ar conveni mai mult, adică în centrul locuinței sau în camera unde vă petreceți cel mai mult timp, iar cealaltă se pune exact lângă centrala gaz, peleți sau electrică (dacă suportă acest tip de aparat).

Pentru cât costă și ce oferă, l-aș considera cel mai bun termostat wireless pentru centrala termică. O locuință Smart are nevoie de astfel de aparate ca acestea și nu trebuie să fie foarte scumpe, ci doar să fie compatibile cu majoritatea modelelor de centrale. Nu am să fac o listă cu toți producătorii deoarece ar fi prea lungă.

Conectivitatea este WiFi și radiofrecvență (între unități), așa că dacă ați căutat un termostat de ambient cu unde radio. În ceea ce privește alimentarea aveți, posibilitatea să puneți baterii AAA sau conectați la o sursă de curent. Variantele Techone WT-18 sau Techone AC8048 nu sunt cu mult mai diferite și diferența majoră o prezintă interfața și designul per ansamblu. Mulți clienți au ales pe negru pentru că arată mai bine, dar în rest nu sunt alte diferențe.

Logictherm C7

  • Conectivitate cu fir
  • Ecran LCD iluminat
  • Programabil

Trebuie să vă recomand chiar și cronotermostat cu fir adică nu mai sunt două aparate diferite, ci unul singur. Față de altele, acesta oferă mai multe informații pe un ecran nu foarte mare. Sunt numeroase setări pentru cele 6 perioade ale zilei, dar și zilele săptămânii.

Spuneți adio controlului manual al temperaturii deoarece acum puteți optimiza automat încălzire locuinței. Adică aveți cel mai bun termostat cu fir, dar nu este singurul de pe piață și de la acest brand. Aveți și modelul Logictherm C3 care l-aș numit cel mai bun și ieftin termostat de ambient, însă pentru cei ce vor mai multe informații afișate pe ecran, aveți varianta de sus care o consider mai bună.

Funcționează pe bază de baterii, ceea ce este bine deoarece nu trebuie să aveți o priză în apropiere li oricum nu are un consum foarte mare, deci s-ar putea să funcționeze tot sezonul cu acele baterii.

Nu este specificat pentru care tipuri de centrale termice poate fi folosit, adică este universal și îl puteți folosi în toate situațiile (gaz, lemne, electric). Și în acest caz, programarea sa nu este ușoară, de aceea recomand variantele Smart, care afișează mai mult pe ecran și aveți opțiunea de control prin telefon/internet.

Honeywell T3R

  • Programabil pe 7 zile
  • Alimentare pe baterii
  • Wireless

Chiar dacă arată ceva mai diferit, avem tot un termostat de ambient digital fără fir de la un brand american cu destul de multă experiență în domeniu. Poate că nu impresionează foarte mult ca și funcții, dar vi se oferă exact ce aveți nevoie, adică puteți programa centrala pentru 7 zile și 4 perioade.

Controlul asupra temperaturii este mult mai comod deoarece nu mai trebuie să vă faceți griji când nu sunteți acasă. În plus, aparatul funcționează circa 2 ani fără probleme cu baterii AA, dar eu vă recomand să folosiți altele pentru fiecare sezon ca să nu aveți surprize.

Oferă și setări presetate care le puteți schimba oricând dacă nu vă convin valorile alese pentru anumite perioade ale zilei deoarece sunteți plecați de acasă. În plus, oferă funcție de blocare dacă nu vreți ca cineva să modifice ceva la el, dar aveți și funcție de prevenire a înghețului țevilor cu apă, dar nu cred că este cazul (poate doar la munte).

PNI CT36

  • Design elegant
  • Interfață prietenoasă
  • WiFi

Dacă unele branduri nu prea vă spun multe, atunci am pentru voi PNI, adică modelul de mai sus dar și varianta PNI CT400 care are două transmițătoare sau unități de control. Adică le puteți monta în două zone diferite și cred că cei care locuiesc la casă ar vrea un astfel de dispozitiv pentru fiecare nivel. Astfel că nu trebuie să coborâți sau să urcați la un alt nivel atunci când vreți să schimbați vreo setare legată de temperatură.

Unii ar fi preferat să fie complet negru, după cum avem modelele menționate mai sus, însă nu cred că are mare importanță felul cum arată, ci mai degrabă ce oferă. Un termostat de centrală fără fir este soluție confortabilă pentru orice familie și nu am spus-o doar o dată, ci de numărate ori. Aplicația Mobilă pentru acesta este Tuya Smart care este prezentă pe ambele platforme mobile.

Conectarea dispozitivului la internet se face prin intermediul unui router wireless care trebuie să suportă frecvența de 2.4 GHz.

AERO TP618RFW

  • Compatibil cu asistenți Smart
  • Se programează destul de ușor
  • Generație fără fir

Dacă are mare importanță cum arată și cât este de compact, atunci aveți mai sus o alegere diferită de la un brand nu foarte cunoscut în România, dar care se laudă cu circa 20 de ani de experiență în domeniul climatizării locuințelor. Modelul menționat este disponibil pe negru și alb cu specificații similare. Există și varianta cu nume diferit AERO TP608RFW, dacă v-ar plăcea ca și ecranul să fie tot alb, însă nu sunt diferențe de preț, de aceea puteți alege pentru oricare dintre ele.

Vi se oferă toate informațiile legate de instalare și utilizare, chiar și înainte să-l achiziționați, adică pe pagina produsului. Nu este nimic complicat și cu puțină pricepere, vă puteți pune chiar voi să-l montați deoarece este necesar un minim de scule.

Un termostat de ambient pentru centrala wireless chiar ușurează mult viața de zi cu zi, în special în sezonul rece. Trebuie să alegeți un loc ferit de umiditate ridicată deoarece clasa de protecție nu este foarte mare – IP20.

Acoperirea wireless la acesta, dar și la multe alte modele prezentate este de 200 metri în câmp deschis și cade dacă vorbim de ziduri.

PNI CT60

  • Afișaj iluminat
  • Programe zilnice
  • Nu necesită fir

De ce să alegeți soluții pentru centrala termică care se instalează greu, cât puteți alege bine-mersi unele fără fir? Un exemplu foarte bun este termostatul de ambient wireless adică va comunica fără fir cu receptorul său folosind unde radio, iar dacă are și WiFi, însă nu este cazul aici, puteți seta din aplicație sau de pe internet temperatura dorită în ziua și la ora specificată de voi.

După cum ați observat, diferențele sunt foarte mici în ele, însă dacă vă doriți calitate și ușurință în utilizare, alegeți brandurile cu mai mult experiență în domeniu. Asta nu înseamnă că un brand nou nu ar putea fi la fel de competitiv.

Are trei moduri de funcționare: automat, manual și vacanță. De primele două cred că ați citit adică sunt opțiunile presetate sau cele stabilite de voi, dar mai este una pentru momentele în care plecați în concediu și nu vreți să aveți surprize, adică să înghețe ceva. Cu alte cuvinte, va funcționa cu un minim de consum pentru a menține temperatura pozitivă în locuință. Se poate seta temperatura dorită, între 5 și 15 grade C.

Ermetiq TA-HT19N

  • Neprogramabil
  • Cu fir
  • Ecran LCD mare

Am făcut un top cu cele mai bune termostate inteligente, dar nu am menționat niciun model neprogramabil, adică cu care doar setați temperatura dorită și atât, adică este foarte simplu de folosit și nici nu costă foarte mult. Dacă nu vă place să vă complicați viața, atunci alegeți soluțiile simple și ieftine.

Designul său este simplu, dar modern, adică aveți un afișaj LCD generos care arată atât temperatura camerei, cât și cea setată de voi. Îl puteți pune lângă aparatajul din casă adică lângă o priză sau întrerupător, astfel nu va ieși prea mult în evidență. Deci aparatul are și funcție de măsurare și afișare a temperaturii.

Îl puteți monta fie pe perete, fie ține doar pe masă deoarece este alimentat doar de două baterii AAA care ar trebuie să vă ducă prin sezonul rec.

Aceasta este lista de recomandări, iar dacă nu vă place cele menționate, nu vă rămâne decât să verificați toată oferta producătorilor pentru că sunt o mulțime de modele disponibile.

De ce să alegi un termostat de ambient?

Sunt câteva motive sau avantaje, dar cu siguranță mai sunt și altele care le-am omis:

  • Nu mai trebuie să reglați individual caloriferele ori instalația de încălzire (pardoseală), ci o va face automat după setările făcute de voi. Majoritatea oferă opțiuni de programare pe zi și perioadă.
  • Puteți controla instalația de climatizare de la distanță dacă este Smart. Deci este integrabil Smart Home.
  • Gama de modele este diversificată, astfel că veți găsi modelul care vi s-ar potrivi ca și buget ori preferințe.
  • Are un preț destul de mic pentru câte beneficii poate aduce.
  • Montare ușoară.
  • Compatibil cu majoritatea centralelor termice noi disponibile etc.

Tipuri de termostate ambient

În funcție de buget sau conectivitate dorită acestea pot fi Smart/inteligente, respectiv cu sau fără fir. Evident că eu aș recomanda termostat centrala wireless cu internet adică cu un control de la distanță deoarece puteți pregăti locuința pe când sosiți voi sau copii de la lucru, respectiv de la școală.

Acestea pot fi folosite pentru centrale termice pe gaz și/sau electric, dar nu am văzut foarte multe termostate ambiente pentru centrală pe lemne. Deci acestea se adresează mai mult celor care locuiesc la bloc sau au doar branșament sau instalați la gaz.

Întrebări frecvente

Ce este termostatul de ambient?

Acesta este un aparat utilizat pentru centralele termice, care poate fi mecanic sau digital, cu rol de reglare a temperaturii de încălzire în funcție de setarea făcută. Este diferit de termostatul de imersie care pornește pompa de încălzire în funcție de temperatura locală, temperatura fiind setată manual și nu ține cont de temperatura ambientală din locuință.

De asemenea, este necesar pentru cei care nu au calorifere cu termostat montat, adică nu se închid la nivelul de căldură ales, plus că aveți un control mai precis asupra temperaturii din locuință.

Cât costă un termostat de ambient?

În funcție de dotările sale și pentru ce tip de centrală este conceput, prețurile sunt cuprinse între 70 și 800 lei. De ce este o diferență atât de mare de preț? Pentru că unele sunt termostate de ambient cu fir, adică folosesc mai puține dotări sau tehnologii moderne.

Termostat de ambient cu sau fără fir?

Vă recomand cel fără fir deoarece oferă un plus de libertate în ceea ce privește montarea dar tot nu scăpați de partea de alimentare, adică trebuie legat la curent în să îl puteți pune oriunde doriți în locuință. Cel cu fir e mai complicat de instalat, dar nu și dacă puteți trage un cablu de la centrală la locul montării sale în cameră.

Unde să montez termostatul de ambient în casă?

Eu vă recomand să-l montați cât mai departe de sursa de căldură sau în mijlocul locuinței, dar și la o înălțime potrivită (temperatura crește direct proporțional cu înălțime).

Lasă un comentariu