Dacă căutați păreri despre cele mai bune sisteme de operare pentru TV-urile Smart pentru că vreți să faceți alegerea potrivită, poate că ar trebui să urmăriți următoarele rânduri deoarece sunt multe informații utile despre fiecare dintre ele. Cu siguranță, nu am să reușesc să le prezint pe toate pentru că sunt foarte multe software-uri inteligente în special pe televizoarele accesibile. E foarte important ca experiența utilizatorului să fie una plăcută în final, adică interfața să ofere absolut toate funcțiile necesare și să se miște cât mai fluent.
În trecut trebuia să cumpărăm diverse receptoare care să suporte anumite formate sau tipuri de fișiere, plus că aveam încă o telecomandă în plus. Acum nu mai e cazul deoarece partea software a avansat mult.
De ce să alegi un TV cu software Smart
Chiar dacă seamănă cu alte OS-uri, este diferit ce ceea ce vedem pe alte dispozitive, adică e simplificat și se rezumă strict la partea de redare media. De exemplu puteți accesa unele platforme de streaming prin intermediul aplicațiilor.
Sistemul de operare al televizorului poate fi văzut precum „creierul” device-ului, pentru că fără el nu ați putea face toate cele, adică naviga pe web, deschide aplicații și nici nu ați putea naviga atât de ușor pe internet.
Evident că funcționalitatea sa nu este aceeași la toate, de aceea am să vă enumăr ce sisteme de operare există pe actuala piață și ce branduri le oferă.
Listă cu sisteme de operare TV
Dacă căutați o listă sau doar exemple cu sisteme de operare de pe televizoare, trebuie să știți că sunt destule și unele sunt caracteristice anumitor branduri, adică nu o să vedeți de exemplu, un televizor Samsung cu Android ori Google TV, ci doar cu Tizen. așa că exemplele sunt cele de jos și le pun după popularitate.
Tizen. Dacă nu ați știut ce sistem de operare are un Smart TV Samsung, ei bine, acum știți, e vorba de Tizen OS care este foarte popular deoarece majoritatea clienților aleg produsele acestui brand sud-coreean, pentru că sunt de calitate, în special la capitolul imagine. Fluiditatea și funcțiile depind de seria aleasă, adică pe unele se mișcă mai bine, dar în principiul nu dezamăgește.
WebOS. Este dezvoltat de LG și este o alegere foarte bună dar numai împreună cu telecomanda Smart. Aceasta are microfon integrat astfel că puteți interacționa vocal, adică rezultatul va fi rapid, iar asistenții vocali chiar ajută în unele situații.
Google TV. Din câte observ, Androidul este înlocuit de Google TV pentru că este varianta îmbunătățită și actualizată, astfel că oferă o compatibilitate mai bună, o experiență plăcută pentru utilizator și funcții noi. Unele magazine oferă soluții doar de la Philips și Sony, însă noile lansări de pe piață, fac ca opțiunile să se extindă și la alte branduri mai mici.
Android TV. Acesta a fost foarte popular pentru că mulți producători l-au ales pe acesta deoarece așa nu mai trebuie să ofere alte aplicații utilizatorilor.
Saphi. Este disponibil pe produsele Philips, deci nu are cum să dezamăgească.
Vidaa. Dacă bugetul vostru nu este mare, puteți încerca sistemul de operare Vidaa care a înlocuit o varianta mai standard care nu prea a mulțumit mulți clienți.
Sunt de părere că OS-ul este foarte unul dintre numeroasele criterii în alegerea unui TV inteligent și nu ar trebui să fie primul, ci mai degrabă puteți pe primul plan calitate imaginii, apoi puterea sunetului și funcțiile.
Sistem de operare Tizen vs Android
Comparându-le, pot spune că Tizen este mai simplu de folosit de folosit și navigare prin meniul este rezonabil, chiar și pentru un începător, pe când Androidul are o interfață customizabilă în special când vine vorba de pagina de început. Depinde și ce fel de aplicații vreți să folosiți deoarece un sistem de operare de TV Samsung are un număr redus de aplicații, pe când Google Play Store oferă o listă mai lungă.
Sistem de operare Tizen vs WebOS
Un sistem de operare televizoare Smart este WebOS chiar dacă nu a existat nicio colaborare, cum a fost în cazul Tizen. Personal, îmi place mai mult WebOS cu acea telecomandă MagicRemote, însă nu aș neglija diferența de tehnologii de imagine, unde Samsung stă mai bine.
Sistem operare Saphi vs Android
Saphi este bazat pe Linux, adică produsul final echipat cu acesta este ceva mai accesibil și vă puteți bucura de o interfață ușor de folosit cu o mulțime de aplicații populare. Conținutul și numărul de funcții sunt influențate de seria aleasă. Seamănă mult cu Android din anumite privințe, dar mai mai simplu.
Concluzie
Fiecare dintre ele oferă o combinație unică de caracteristici și integrări, astfel că decizia finală va fi influențată de restul specificațiilor sau tehnologiilor prezente. Android și Google TV oferă o integrare foarte bună a serviciilor Google și tot ce ține de locuință Smart, pe când concurența (WebOS, Tizen și Saphi) se concentrează mai mult pe interfață. Cred că sistemul operare Google TV va fi unul de succes cu noile funcții, dar nu cred că producători ca Samsung ori LG să-i integreze.