Ce înseamnă ATV și DTV la televizor

Probabil că ați văzut în meniul televizorului setări care fac referire la ATV sau DTV. În special atunci când doriți să căutați canale. Poate că v-ați întrebat ce sunt acestea și dacă ajută la ceva.

În rândurile de alături voi intra mai în detaliu asupra acestora și a modului în care vă sunt de folos.

ATV

ATV este prescurtarea de la „analog television” (televiziunea analogică tradițională), adică presupune transmisia de semnale video și audio prin intermediul undelor analogice continue.

Modul de funcționare al semnalului analogic implică transmiterea informațiilor prin modularea continuă a unei unde purtătoare.

Avantajele includ:

  • Costuri reduse de implementare și întreținere
  • Compatibilitate cu infrastructura existentă
  • Semnale mai rezistente la interferențe

Dezavantajele:

  • Calitate redusă a imaginii și sunetului
  • Utilizarea ineficientă a spectrului de frecvențe
  • Lipsa serviciilor și funcționalităților avansate

DTV

DTV e acronimul „digital television” (televiziunii digitale), presupunând transmisia de semnale video și audio prin intermediul semnalelor digitale binare.

Modul de funcționare al semnalului digital implică codificarea informațiilor sub formă de biți, adică cifrele 0 și 1.

Transmisiile DTV pot fi de 3 tipuri, adică: terestru (prin unde radio), cablu și satelit. Acesta e și motivul pentru care multe aparate moderne au tuner DVB T/C/S.

Avantajele:

  • Calitate superioară a imaginii și sunetului
  • Eficiență sporită în utilizarea spectrului de frecvențe
  • Servicii și funcționalități avansate (ghid electronic de programe, televiziune interactivă, etc.)

Dezavantajele:

  • Costuri inițiale mai ridicate de implementare
  • Necesitatea unor echipamente compatibile
  • Semnalele pot fi mai susceptibile la interferențe

Comparație între ATV și DTV

Pentru a vedea clar avantajele tehnologiei mai noi, cred că ar trebui observat faptul că se diferențiază major pe partea de calitate imagine și sunet, eficiența spectrului și servicii suplimentare care sunt suportate.

Calitatea imaginii și sunetului:

AspectATVDTV
RezoluțieStandard (480i)Înaltă definiție (720p, 1080i/p)
Raport aspect4:316:9
Calitate audioStereo analogicSunet digital surround

Eficiența spectrului:

  • ATV necesită alocarea unor benzi de frecvență largi pentru fiecare canal
  • DTV permite compresia datelor și utilizarea eficientă a spectrului

Capabilitățile și serviciile suplimentare:

  • ATV oferă doar transmisia de programe TV
  • DTV permite televiziunea interactivă, ghidul electronic de programe, servicii de date, etc.

Tranziția de la ATV la DTV

Televizoarele noi sunt toate dotate cu DTV, dar au și standardul vechi (ATV) întrucât mai sunt televiziuni care transmit în acest format.

În unele țări, trecerea la digital este deja finalizată sau în curs de desfășurare. De exemplu, în țara noastră am ajuns să avem chiar și transmisii 4K. Partea a doua este că, în ziua de azi cine se mai și uită la TV.

Concluzii

Ca să recapitulăm, sunt doar avantaje pentru a trece la transmisia digitală. Printre aceste atuuri numărându-se calitatea superioară a imaginii și că sunt suportate mai multe servicii.

Aparatele TV încă sunt populare, dar utilizarea lor nu mai e ce a fost cândva. În zilele noastre acestea sunt folosite mai mult pentru urmărirea conținutului online (de pe servicii de streaming) ori cel descărcat de pe torrent.

De obicei, doar persoanele trecute de 50 ani mai folosesc acest aparat pentru urmărirea canalelor, tineretul fiind atras de alte medii precum rețelele de socializare și platforme cu conținut rapid (reels, seriale etc).

Chiar dacă nu smart TV-urile sunt subiectul acestui articol, trebuie precizat că pentru a vedea conținut din alte surse (în special de pe net), aveți nevoie de ceva smart.

Un comentariu la „Ce înseamnă ATV și DTV la televizor”

Lasă un comentariu