M-am gândit să vă recomand câteva aparate de aer condiționat de la Daikin (evident că cele mai bune). Asta întrucât se apropie sezonul acela în care nu mai poți respira la cât de cald e.
Înainte de toate trebuie să știți că Daikin e un producător premium care are mai multe game de aparate. Printre acestea fiind (în ordinea prețului): Sensira, Perfera și Emura. Cea mai populară gamă e Sensira întrucât are cel mai bun raport dotări/preț (putem spune că e la buget).
De ce să alegi un aparat de aer condiționat Daikin?
Înainte de toate ar trebui să scriu că Daikin e o firmă fondată în 1924 și că e originară din Japonia. În prezent aparatele acestora sunt vândute în peste 160 de țări.
Aceștia sunt specializați în produse de climatizare, iar din această cauză știu ce fac. În opinia mea, firma Daikin ar trebui să fie sus de tot când vine vorba despre a alege un aparat de aer condiționat nou. Din ce am observat, cele mai eficiente aparate de ar condiționat de pe piață, dar la acestea se adaugă și alte branduri concurente, dar nu le voi enumera pentru că probabil le știți din reclame, plus că oferă tehnologii de top, astfel dacă modelele oferite nu sunt chiar accesibile. Cine se respectă, nu oferă soluții de buget, ci doar de top.
Care e cel mai bun aer condiționat Daikin?
În rândurile care urmează am să scot în evidență cele mai populare modele de la acest producător. Acestea fiind cele mai bune aparate aer condiționat de la Daikin. Evident că printre ele se numără modele cu clasa A++ și capacitate de 12.000 btu întrucât acestea sunt unele din categoria de mijloc. Din lista menționată, o să vedeți că prețurile sunt ușor mai mari decât cele aparatelor AC Daewoo și ale AC-urilor Whirlpool.
1. Daikin Sensira Bluevolution FTXC35C-RXC35C

- Putere mare de 12000 btu
- Clasa A++
- Producător premium
- Filtrare avansată
Daikin Sensira Bluevolution FTXC35C-RXC35C e un model suficient pentru o suprafață de 35 mp deoarece capacitatea de răcire este de 12.000 btu. Filtrarea e una bună deoarece are filtru de aer și filtru fotocatalitic din apatit de titan pentru dezodorizare, adică poate îndepărta mirosurile neplăcute din locuință, cum ar fi de mâncare sau tutun.
Printre facilitățile din dotarea aparatului se numără modul Sleep (somn confortabil), modul Dry, Timer și Repornire automată. În mod normal aparatul nu vine cu controller wi-fi (interfață control Wifi Daikin), dar se găsesc în comerț, iar cum se montează e prezentat pe Youtube. În opinia mea, acesta e unul dintre cele mai bune modele de aer condiționat Daikin 12000 btu.
Față de concurență, această firmă se concentrează pe calitate, fiabilitate și performanță, deci nu aș vedea de ce nu ați alege această marcă. Nu e nevoie să intrați pe niciun forum pentru a vă convinge, ci e de ajuns să citiți review-urile cumpărătorilor, iar unele magazine oferă această secțiune pentru ca oamenii să se poată convingă că fac alegerea potrivită.
2. Daikin Sensira Bluevolution FTXC35D-RXC35D

- Capacitate 12000 btu
- Clasa A++
- 4 funcții climatizare
- Filtrare avansată
Sensira Bluevolution FTXC35D-RXC35D e un aparat aer condiționat Daikin cu o multitudine de dotări utile. Printre acestea numărându-se modurile de utilizare, funcțiile de climatizare și posibilitatea controlării de pe un telefon mobil. În funcție de pachet s-ar putea ca aparatul să nu aibă controller în set, dar se poate cumpăra separat căutând o interfață control Wifi Daikin compatibilă cu aparatul.
Funcțiile de climatizare sunt cele 4 caracteristice oricărui AC, mai exact: răcire, încălzire, ventilație și dezumidificare. Filtrarea de care dispune aparatul e una bună, chiar avansată deoarece aceasta include filtru de aer (pentru praf) și filtru fotocatalitic (pentru alergeni, bacterii, mirosuri neplăcute etc).
Coeficienții de randament sunt foarte buni, atât la răcire, cât și la încălzire, adică vorbim de 6,87 la SEER și SCOP 4,28. Cu cât sunt mai mari aceste valori, cu atât este mai eficient aparatul, iar pentru clasele A+++, trebuie valori de peste 8,5 la SEER și 5,1 la SCOP. Nu prea o să vedeți ci doar inferioare, însă în anii ce vor urma cred că vor vedea îmbunătățiri deoarece tehnice avansează mult.
3. Daikin Sensira Bluevolution FTXF35D-RXF35D

- Capacitate medie de 12000 btu
- Eficient energetic (A++ la răcire)
- 4 funcții pentru climatizare
Daikin Sensira Bluevolution FTXF35D-RXF35D e un alt AC Daikin 12000 btu util celora care vor să răcească o suprafață de maxim 35 mp. Cum e în cazul celorlalte modele de 12.000 btu de la Daikin, și acesta are cam aceleași caracteristici după cum reiese din această comparație. Funcțiile de climatizare sunt aceleași 4, adică răcire, încălzire, ventilare și dezumidificare. Poate fi transformat în aparat smart prin intermediul unui modul (numit interfață wifi), dar numai dacă acest lucru v-ar fi de folos.
Ca și alte modele din această serie, vedem acel sistem de baleiere verticală automată care asigură o distribuire uniformă a aerului rece, funcționare la un nivel de de zgomot foarte redus (până în 20 dB), modul Powerful care este de fapt funcția Turbo (revine automat la setările normal când se atinge temperatura dorită), auto-diagnoză doar cu ajutorul telecomenzii și filtru de aer care reține majoritatea particulelor: E loc de mai bine dacă aruncăm o privire și peste alte modele, adică dacă comparăm seriile menționate anterior, însă costă tot ce e în plus.
Un minus al seriei este lipsa tehnologiei Wi-Fi, dar am menționat mai sus doar următoarea serie – Perfera, oferă această facilitate.
4. Daikin Sensira Bluevolution FTXC50C-RXC50C

- Capacitate mare de 18000 btu
- Eficient energetic
- 4 funcții de climatizare
Pentru persoanele care au de răcit o încăpere de dimensiuni mari recomand modelul Daikin Sensira Bluevolution FTXC50C-RXC50C. Spre deosebire de alte modele de aparate de aer condiționat Daikin, acesta vine doar cu o capacitate superioară. Restul facilităților sunt aceleași precum la modelele de 12.000 btu, adică filtrare avansată, posibilitate control de pe telefon (dacă are modul wifi inclus în pachet) și multiple funcții de climatizare. Prin multiple funcții mă refer la răcire, încălzire, dezumidificare și ventilație.
Dacă e să analizăm bine atunci vedem că acest aer condiționat Daikin 18000 btu e unul dintre cele mai bune de pe piață când vine vorba despre așa ceva. Nivelul de zgomot nu este atât de redus la aceasta, după cum am văzut la modelele menționate sus, poate și pentru că vorbim de performanțe excelente. Până la urmă, ține locul a două modele 9K și nici nu prea merită să alegeți două, deoarece veți plăti de două ori serviciul de montaj și poate că nu aveți loc pe peretele exterior pentru acele unități exterioare.
De menționat este că filtrare este excelentă, adică vorbim de o soluție 4 în 1, adică pentru praf, bacterii, mirosuri și alergeni. Dacă va fi folosit într-un spațiu comercial, ci siguranță nu aveți nevoie de toate acestea însă cel deodorizant ar fi indicat dacă vreți să fie un aer cât mai curat.
5. Daikin Perfera Bluevolution

- Clasa A+++
- Filtrare foarte bună
- Kit montaj inclus
- Wi-fi integrat
Daikin Perfera Bluevolution e disponibil în multiple variante, cea mai populară variantă fiind cea de 12000 BTU. Unii ar zice că are un preț prea mare pentru acea capacitate, însă dacă aruncați o privire pe specificații, veți vedea că are cel mai scăzut consum de energie indiferent că alegeți să răciți sau să încălziți. Mi-ar fi plăcut să vă astfel de valori și pe cele mai ieftine modele, însă o să mi așteptăm câțiva ani până ce vom vedea niște standarde mai ridicate. Pentru a vă face o idee, consumul nominal la răcire este de numai 800 W, față de 1200 W cât vedem la modelele ieftine de buget.
Codurile acestor variante în funcție de capacitate sunt după cum urmează: de 7000 BTU (FTXM20R-RXM20R, FTXM20N-RXM20N9), 9000 BTU (FTXM25R-RXM25R), 12000 BTU (FTXM35M-RXM35M și FTXM35R-RXM35R), 15000 (FTXM42R-RXM42R), 18000 BTU (FTXM50R-RXM50R) etc.
Acest model se adresează ca o alternativă la Sensira, având un cost de achiziție superior și mai multe dotări integrate. De exemplu filtrarea este una foarte avansată deoarece are filtru de argint (cu rol de purificare a aerului și îndepărtare a alergenilor), filtru de aer (pentru particule de praf) și filtru fotocatalitic (care e realizat din apatit de titan și are rol de a distruge mirosurile neplăcute cum ar fi cele de tutun sau de la animale).
6. Daikin Emura Bluevolution

- Clasa A++
- Multiple capacități
- Funcție ochi inteligent
- Wi-fi integrat
Daikin Emura reprezintă varianta de top sau cea de lux pentru acele persoane care nu se tem să scoată mai mulți bani din buzunar pentru un aparat de aer condiționat Daikin Premium. Și în cazul acestei game întâlnim o eficiență energetică superioară, wireless și filtrare foarte bună.
Nu cred că e cazul să mai scriu că varianta de 12000 BTU e cea mai populară. Codurile variantelor în funcție de capacitate sunt după cum urmează: 7000 (FTXJ20MW-RXJ20M alb, FTXJ20MS-RXJ20M argintiu), 9000 (FTXJ25MS-RXJ25M argintiu, FTXJ25MW-RXJ25M alb), 12000 btu (FTXJ35MW-RXJ35M alb, FTXJ35MS-RXJ35M argintiu), 18000 (FTXJ50MS-RXJ50M argintiu, FTXJ50MW-RXJ50M alb).
Spre deosebire de celelalte game, Emura are tehnologia numită Ochi inteligent pe două zone. Acest lucru presupune că aerul rece nu va fi trimis direct înspre tine, iar când pleci din cameră aparatul trece automat pe setarea de eficiență energetică.
Filtrarea este un excelentă deoarece are filtre Apatit de titan și argint cu rol de a neutraliza mirosul neplăcut, bacterii, polen, acarieni, praf. Întrucât e un aparat din gama de top, are wi-fi așa încât să poată fi controlat de la distanță, chiar și cu control vocal. Vorbim de cei asistenții vocali de la Google și Amazon, iar comenzile care le puteți da sunt cele pentru funcții de bază și nu le voi enumera.
Alternative
Produs | Gree Bora A4 Silver | Star-Light ACM-12FOWF | TESLA TA36FFML-1232IAPC |
---|---|---|---|
Capacitate | 12.000 BTU | 12.000 BTU | 12.000 BTU |
Eficiență energetică | A++ | A++ | A++ |
Wi-fi | Da | Da | Nu |
Kit instalare | Da | Nu | Da |
Vezi preț | Vezi preț | Vezi preț |
Ca o notă de final trebuie să adaug că cei nu au aparate de aer condiționat portabile. Asta deși aparatele lor ar putea fi considerate unele dintre cele mai bune aparate de aer condiționat de pe piață. Un astfel de model de climă Daikin nu poate oferi un nivel de eficiență satisfăcător, plus că că nu sunt foarte mulți doritori.
Întrebări frecvente
Unde se fabrică Daikin?
Dacă ne referim strict la Europa, sediul general se află în Belgia, iar fabricile de producție se află în Cehia, Germania și Turcia.
Cât costă un AC Daikin?
Cel mai ieftin aer condiționat Daikin are un preț de pornire undeva la 2300 de lei, adică vorbim de modelul mic de 7000 btu care-l recomand doar pentru o singură ramă deoarece acoperă o suprafață de circa 20 mp.