Cât curent consumă un aspirator?

Aveți facturi la energie cam mari și nu știți ce aparat din casă consumă atât de mult? Poate că ar trebuie să faceți o schimbare, adică să înlocuiți vechiul sau vechile aspiratoare. Spun asta deoarece modelele din anii precedenți aveau motoare de peste 2000W și nu mă refer la cel cu filtrare prin apă care și acum prezintă valori mari la consum. Având în vedere că acestea pot fi de mai multe tipuri, dotările lor pot să difere, deci și consumul. În anumite situații nu prea contează cât curent ar consuma, ci vreți doar ca rezultatele să fie conform sau peste așteptări.

Deci în anumite situații, e necesar un motor mare deoarece funcțiile sale pot fi chiar diferite, adică nu doar că aspiră, poate că și spală ori curăță o anumită suprafață ori țesătură.

Cât de relevant este consumul în raportul cu puterea?

Dacă punem în balanță cele două aspecte (consum și putere), veți avea că într-adevăr, un motor mult peste 550W, cam cât au majoritatea aspiratoarelor accesibile, îi va influența performanțele adică crește puterea de aspirare, adică va aduna absolut totul dacă vorbim de modelul standard. Dacă ne uităm la cele cu apă, care injectează și extrag apa cu murdăria din țesătură, o putere mare este esențială. Eficiența energetică și noile reglementări au schimbat mult piața electrocasnicelor mici și mari.

Cum reduc consumul aspiratorului?

Aveți două variante, fie îl folosiți doar la turație mică, adică folosiți o putere de aspirare inferioară, fie alegeți să cumpărați un model cu motor mic. Să nu credeți că dacă are un motor de 550W, nu o să se descurce. Spun asta deoarece folosește tehnologii modern, dar și accesoriul potrivit sau cum îl folosiți, poate influența rezultatele. Astfel că sunt perii pentru covoare/podele dure, spații înguste sau chiar un furtun flexibil pentru spații greu accesibile.

Cât consumă un aspirator vertical?

Având în vedere că pot fi aspiratoare verticale cu fir, dar și fără, la cele care au cablul veți vedea că vi se afișează puterea motorului care nu este același lucru cu cea de aspirare, însă vă puteți face o idee cam cât consumă în treapta maximă.

La un aspirator vertical cu acumulator, lucrurile stau diferit deoarece sunt mult mai eficiente pentru ca utilizatorul să se bucure de mai multe minute de utilizare. Deci trebuie să vă mișcați destul de rapid dacă îl folosiți în treptele superioare. O autonomie mare poate fi obținut când în folosiți în prima treapta, adică cu care adunați scame și puf, iar praful îl adunați doar cu treapta de mijloc ori cea maximă. În ceea ce privește consumul de curent, un model cu clasa energetică A, consum mai puțin de 40 kWh pe an. ceastă valoare a fost calculată pentru un anumit număr de ore de utilizare și pentru treapta de mijloc.

Cât consumă un aspirator clasic?

Dacă nu vreți să schimbați vechile obiceiuri și v-ar interesa doar un model standard, atunci trebuie să știți că puteți vedea un consum la un aspirator cu motor de 550W de maxim 550 Wh. Imaginați-vă că nu-l veți folosi niciodată în treapta maximă, adică nu veți roti butonul la maxim, iar pentru că procesul de curățenie durează circa 20-30 minute și faceți curat cam de 2 ori pe săptămână, veți vedea un consum anual undeva la 26 kWh. Această valoare se poate schimba în cazul în care alegeți un produs cu motor de 850-900W, dar poate că și timpul de aspirare se va înjumătăți, adică nu veți mai insista atât de mult pe covoare.

Concluzie

Merită să schimbați vechile aparate de prin casă indiferent că vă referiți la cele de curățenie sau altele. Așa că am stabilit câți Wați consumă aspiratorul, însă valorile cresc chiar și de 2-3 ori la aspiratoarele cu filtrare prin apă, așa că vedem un consum al casei diferit când folosim anumite aparate.

Lasă un comentariu