Vreți să deveniți independenți energetic sau căutați o soluție de alimentare pentru niște aparate într-o zonă mai izolată? Vă recomand un sistem panouri fotovoltaice format din panourile propriu zise + un invertor cu baterie LiFePo4 sau cu stație electrică portabilă. În funcție de necesități și buget, alegeți cam ce ați nevoie, de aceea am realizat un top cu cele mai bune panouri fotovoltaice monocristaline, iar multe dintre ele sunt fabricate în China, pentru că acolo tehnologia este avansată și ieftină. Nu am menționat niciun panou policristalin deoarece sunt inferioare din unele puncte de vedere, adică vorbim de o tehnologie învechită.
Ce panou fotovoltaic să aleg?
Am făcut o listă de recomandări pentru cei ce vor să cumpere direct dintr-un magazin și nu doresc să apeleze la o firmă, numai că trebuie să aveți și un schelet pentru montaj care nu l-am menționat. În prezent, panoul solar fotovoltaic monocristalin este cea mai bună opțiune deoarece au randament mai ridicat și produc mai multă energie când afară este înnorat, dar scade randamentul cu creșterea temperaturii. La producție, doar pe timp de vară, adică doar în cele trei luni (iunie, iulie, august), panourile policristaline produc cu circa 10% mai mult, în rest cele monocristaline conduc detașat la acest capitol.
Probabil și pe forum-uri ați citit că aveți de ales între kit on-grid, dacă aveți branșament electric pentru imobil, și unul off-grid, dacă va fi instalat într-o zonă izolată unde nu aveți curent de la rețea.
Ce panouri fotovoltaice sunt mai bune?
Dacă vă întrebați care sunt mai bune: panouri fotovoltaice monocristaline sau policristaline? Am dat un răspuns anterior, adică am ajusta la concluzia că cel monocristalin este mai bun pentru că oferă mai multe avantaje, decât dezavantaje. Există și o diferență estetică de culoare adică cel policristalin este albastru, pe când cele monocristalin este negru. Deci puteți ști imediat despre ce fel de panou este vorba doar privindu-l.
Dacă căutați care sunt cele mai bune panouri fotovoltaice policristaline pentru că sunt mai ieftine, vă recomand cele de la iHunt care le-am menționat la final, dar sunt puține magazine care le mai comercializează.
Canadian Solar Hiku CS3W-455

- 144 celule
- Durată de viață de 20 ani
- Eficiență de 20,6%
Dacă vreți doar panouri fotovoltaice fără invertor, dar aveți de gând să realizați un sistem panouri fotovoltaice 5kW, puteți lua în calcul panourile de sus care oferă mai multe celule, un randament puțin inferior variante cu 120 celule, dar tensiunea maximă și în circuit deschis sunt superioare.
Sunt diferențe și la partea de conectori, adică trebuie să țineți cont de toate aspectele și de ce alte aparate mai folosiți pentru a nu întâmpina probleme.
Costă mai mult și pentru că este mai mare, deci puteți face treabă bună cu acestea dar și cu cele menționate mai spre început, care sunt de la același producător.
Chiar dacă par fragile rezistența mecanică și la vânt este mare, adică 5400 Pa, respectiv 3600 Pa. Cadrul este realizat din aluminiu anodizat, iar suprafața este acoperită de o sticlă temperată de 32 mm.
PNI GreenHouse H01

- Putere 30W
- Cu două becuri
- Cu baterie
Dacă căutați un panou solar fotovoltaic cu baterie, am pentru voi varianta de sus care costă foarte puțin pentru ce oferă la pachet. Această variantă se adresează unei anumite categorii de persoane deoarece oferă o baterie modestă la care puteți alimenta becuri sau alte dispozitive mici care au nevoie de ieșire USB 5V. Adică puteți introduce un stick USB, încărca un telefon sau doar țineți becurile aprinse în zone unde nu aveți energie electrică de la rețea. E inclus și un cablu adaptor pentru a mări funcționalitatea sa.
Cu alte cuvinte, aș recomanda această soluție pentru mici excursii cu cortul sau cu rulota. Unitatea centrală are integrat player pentru muzică și radio FM, astfel încât să nu vă plictisiți atât de tare.
Conform specificațiilor, panoul poate încărca acumulatorul în circa 7 ore, dacă soarele este puternic și orientarea panoului este corectă. Când s-a încărcat complet, autonomia sa poate atinge și circa 12 ore, dar depinde și de temperatură. Această valoare este valabilă doar dacă va alimenta cele 2 becuri din pachet. Acestea au pe fir întrerupătoare astfel că le puteți opri fără a le deconecta.
iHunt Solar Panel Portable 200W

- Conector standard MC4
- Eficiență mare
- Greutate sub 10 kg
Chiar dacă costă puțin mai mult decât patru panouri fotovoltaice mici, acesta este pliabil în patru părți și portabil (9,2 kg). Se poate vedea din imaginea prezentare că are chiar și picior pentru a-l pune în poziția corectă și nu necesită o instalare pe vreo suprafață.
Trebuie să recunosc că nu am văzut prea multe panouri policristaline cu o eficiență atât de bună – 23.4%, iar cu o stație electrică de la aceștia, puteți avea curent pentru ore bune. Dacă portbagajul mașinii permite, le puteți pune în acesta, deoarece are o dimensiuni pliată de circa 60 cu 60 cm.
Poate fi folosit în multe feluri doar că eficiența scade considerabil în zilele înnorate, după cum am și menționat mai sus, însă pe timp de vară, este ceam mai bună opțiune.
Trebuie menționat că nu sunt indicate pentru a fi folosite pe timp de iarnă, când și așa nu produc prea mult, deoarece producătorul nu recomandă a fi folosite la temperaturi sub -10 grade C. Temperatura optimă de utilizare este de +25 grade C.
Nu ai cum să nu fi mulțumit de un astfel de produs, în special că vorbim de specificații atât de bune, un preț decent și nici nu prea sunt alternative atât de practice.
iHunt Luxen Titan Power Solar LNSU-455M

- Putere maximă 455W
- Celulă tip mono
- Grad de protecție IP68
Mulți au ales să achiziționeze doar un singur astfel de panou solar fotovoltaic monocristalin pentru a-l lega cu stație electrică portabilă iHunt Energy BackUp PRO 2KW sau de la altă firmă. Voi decideți de câte aveți nevoie în funcție de consumul aparatelor sau aparatului.
Poate fi folosit în orice scop – industrial, rezidențial sau comercial, însă nu și pentru campinguri sau mici excursii cu rulota, deoarece aveți nevoie mai degrabă de un panou solar fotovoltaic flexibil Dokio care poate fi prins de pereții rulotei sau de orice suprafață ondulată. Nu aș exclude nici panoul solar fotovoltaic pliabil iHunt Solar Panel Portable 200W.
Aveți nevoie de un controller MPPT și de un invertor off-grid care să încarce bateriile. Să nu vă așteptați să puteți alimenta direct aparate de la panouri, ci doar din energia înmagazinată în baterii.
Trebuie să știți că acesta nu este realizat de iHunt, ci numai comercializat de acesta, cum e și în cazul multor produse pe care pun brandul. Producătorul este Luxen, iar dacă căutați, veți vedea că este unul din China.
Canadian Solar CS6L-455MS

- Super preț
- 120 celule
- Eficiență maximă 21,1%
Acestea sunt o alternativă puțin mai accesibilă la cele de sus, doar că oferă un număr de celule diferit, dar aceeași putere maximă – 455W. Acestea sunt destul de lăudate fiind panouri fotovoltaice cu cel mai bun randament, deci cu eficiență mare. Evident că trebuie să vă informați foarte bine când aveți de gând să le cumpărați, deoarece sunt implicate și alte costuri, adică sunt necesare și aparate suplimentare pentru transformarea curentului continuu în alternativ, baterii și pentru înmagazinare dacă vreți off-grid.
Dacă vreți on-grid, adică panouri fotovoltaice cu bani europeni, atunci deja vorbim de alte etape care implică firme la care să apelați și nu să cumpărați voi materialele.
Uitându-ne la specificațiile, față de altele, acestea au dimensiuni generoase adică 1903 mm lungime cu 1134 mm lățime cu 30 mm grosime. Pot funcționa în condiții extreme, adică la temperaturi foarte scăzute sau ridicate.
Producătorul ne dă și câteva sfaturi, adică să curățăm periodic panourile de praf sau zăpadă pe timp de iarnă, să nu fie umbrite de pomi sau construcții, iar unghiul de montare este foarte important dacă vreți randament cât mai mare.
Breckner Germany BK87442

- Putere 20W
- Cu baterie 12V 17Ah
- Controller
Pentru cei ce caută panouri fotovoltaice cu microinvertor pentru a alimenta un aparat cu consum foarte mic sau niște becuri, am varianta de sus oferită de un brand german. Adică vorbim de un pachet complet dar cu o putere nu foarte mare. Având în vedere capacitatea bateriei – 17Ah, nici nu avea nevoie de un panou diferit.
Ca acesta sunt și alte soluții, care pot fi folosite doar pentru a alimenta becuri, deci vorbim de o aparatură ieftină și mai simplă. Merită să consultați toată oferta acestui producător, în special că unele pot oferi un plus de putere ori panourile se poate face precum o valiză adică sunt portabile.
Dimensiunile sale sunt reduse, adică vorbim de 450 mm pe lungime, 340 mm pe lățime și 22 cm grosime. Nici greutatea sa nu este mare – 6,7 kg, astfel că o persoană îl poate monta foarte ușor.
Nu aș putea spune cam care ar fi cel mai bun panou fotovoltaic sau sistem cu panouri, deoarece se alege în funcție e nevoi și locație.
Canadian Solar HiKu CS3L-375

- Compus din 120 celule
- Putere 375W
- Eficiență modul 20.3%
Dacă nu aveți nevoie de panouri fotovoltaice fără acumulatori atât de puternice, puteți opta pentru variantele de 375W menționate sus. Prețurile diferită în funcție de cumpărător, adică dacă este persoană fizică sau juridică, pentru că TVA-ul este diferită (5% sau 19%).
Când alegeți un astfel de panou solar cu celule fotovoltaice, beneficiați de o garanție de 120 luni adică nu puteți pune la îndoială fiabilitate lor. Dacă cumva alegeți un palet întreg, adică 30 bucăți, atunci veți beneficia de transport gratuit, însă și așa costul nu este foarte mare. Că tot am discutat de transport, trebuie să verificați starea produsului la livrare, însă nu au fost probleme în acest sens cu acest magazin (Spy Shop).
Puteți să vă faceți un sistem cu panouri fotovoltaice fără prosumator doar că vă trebuie un Inverter on grid și baterii pentru stocare.
Felul cum arată poate să difere de la un brand la altul, astfel că la unele veți vedea chiar și o ramă de culoare neagră, dar aceasta nu va influența cu nimic performanțele sale. În ceea ce privesc dimensiunile, acestea pot influența pentru că vorbim de mai multe celule.
Canadian Solar HiKu Mono CS6R-410W

- Putere 410W
- Randament 21.5%
- Funcționează la temperaturi cuprinse între -40 °C și – 85°C
Majoritatea specificațiilor sunt similare cu cele ale modelelor menționate. Doar că trebuie să le și încadrați cumva astfel, că fie alegeți mai puține și faceți un compromis, fie mai mici cum este și cel de sus, astfel că încap suficient pe acoperiș sau schelet.
Dimensiunile sale sunt 172 cu 113 cu 3 cm, adică considerabil mai mici decât la panourile fotovoltaice de 455W care vi le-am prezentat mai sus. La acesta puterea este considerabil mai mică, dar nu cu mult și se poate vedea în preț, că poate fi mai avantajoase modelele menționate anterior.
E bine ca panul pe care va fi instalat să aibă o înclinație suficientă astfel încât razele să cadă pe panouri cât mai perpendicular, dar nici să nu stea zăpada. În această situație, panourile vin cu o rezistență mecanică de 5400 Pa, iar pentru vând este de 2400 Pa. Aceste valori nu se schimbă dacă modelul este altul, ci doar dacă avem un alt brand.
Puteți contacta magazinul pentru a primi chiar și o ofertă personalizată dacă vreți o ofertă personalizată, adică dacă vreți să cumpărați mai multe panouri și poate chiar și alte echipamente compatibile și necesare. În același timp, trebuie să țineți cont și de TV care este diferit de la persoane fizice la persoane juridice – 5%, respectiv 19%.
GDlite GD-1000A

- Lanternă
- Încărcare telefoane
- 4 becuri
Această recomandare este puțin diferită deoarece avem un panou fotovoltaic cu becuri ceva mai multe – 4. Evident că nu oferă doar atât în plus, ci aveți unitatea respectivă cu lanternă, porturi USB, radio, mp3 player și bluetooth. Adică la partea de funcționalitate nu va dezamăgi, plus că are un preț rezonabil de mic.
Cu alte cuvinte, în acest preț nu o să vă puteți aștepta să aveți un panou solar cu baterie foarte mare, adică autonomia nu va fi conform așteptărilor voastre. Pentru a vă face o idee, vorbim de unul de 6V 4Ah care poate fi încărcat și la priză, nu doar solar.
Puteți avea o lumină de veghe decentă dar nu foarte puternică deoarece nu vorbim de proiectoare, ci doar de becuri. Cred că unii vor aprecia acest cu kit panou solar fotovoltaic portabil.
Dacă considerați că nu include cam ce aveți nevoie, puteți consulta toată oferta acestui brand, dar am să vă recomand și un kit puțin diferit în partea de jos. Le-am ales pe acestea să vi le prezint deoarece sunt apreciate de cumpărători, adică puteți citi părerile lor.
GDlite

- Cu panou solar LED
- Becuri
- Lanternă cu LED-uri
După cum bine ați observat, aceste kit-uri sunt destul de similare și diferențe sunt doar la becuri (număr), capacitate acumulator și porturi. Față de altele, acesta are o lampă LED inclusă care se poate aplica pe un perete sau orice suprafață verticală. Spre deosebire de becuri, această lampă oferă o lumină de veghe mai bună, dar și senzor de mișcare.
O sursă de energie regenerabilă reprezintă o soluție bună pentru când sunteți plecat de fie cu familie, fie poate cu lucru pe câmp sau la un anumit proiect.
Acumulatorul se încarcă mai greu deoarece aveți un panou de maxim 7W, astfel că încărcarea completă ar dura cam 13-15 ore, dar depinde și de vreme. Acea unitate cu baterie are următoarele: lamă cu 12 LED-uri, lanternă LED, radio DM, player MP3, ieșire USB pentru a putea încărca telefonul și conector pentru panoul solar.
Becurile au cablu de alimentare de 5 metri, iar unul dintre ele este multicolor în cazul în care vorbim de un eveniment special. Greutatea redusă îl face să fie o soluție portabile de luat în considerare.
Cele mai bune mărci de panouri fotovoltaice
Sunt o mulțime de branduri care cred că nu ați auzit de ele, însă pe voi vă interesează ce se comercializează în România. Aruncând o privire pe oferta unor magazine care vând panouri fotovoltaice, văd branduri sau companii ca Luxen și Canadian Solar, care sunt prezente la nivel global dar și în țara noastră. Ambele au în comun statul chinez, dar afacerile lor sunt întins pe multe continente și zeci de țări, deci puteți avea încredere că au produse de calitate. Sunt și alte branduri, dar acestea două menționate anterior sunt destul de populare la magazinele menționate.
Întrebări frecvente
Cât costă panouri fotovoltaice pentru o casă?
O astfel de întrebare ne duce cu gândul la o altă întrebare: de câte panouri fotovoltaice am nevoie pentru o casă? În funcție de ce sistem fotovoltaic dorim, on-grid sau off-grid, se alegere puterea kitului. Dacă vă doriți să fie on-grid, atunci vă puteți mulțumi și cu un kit panouri fotovoltaice 5kW on-grid, adică cam cât aleg mulți utilizatori, însă off-grid, aveți nevoie de cel puțin dublu și baterii care să înmagazineze surplusul de energie, care nu aveți cum să-l consumați pe timp de zi.
Prețurile pornesc cam pe la 650 lei pentru un panou de 455W, iar la acesta se adaugă și invertorul sau stație de încărcare electrică auto ori portabilă.
Cât produc panourile fotovoltaice iarna?
Se știe că pe timp de iarnă, panourile solare fotovoltaice produc cel mai puțin și nu datorită temperaturii, ci datorită vremii înnorate, poziției soarelui și numărului scăzut de ore cu soare. Dacă vă uitați pe producția anuală sau pe un grafic cu producția lunară, veți vedea că în lunile ianuarie și decembrie, producția este de 5 ori mai mică comparativ cu cele mai însorite luni ale verii.
Ce sunt panourile fotovoltaice?
Dacă nu știți ce înseamnă un panou fotovoltaic, ei bine, acesta este un panou compus din celule solare care are rolul de a transforma energia luminoasă în energie electrică, adică curent continuu, care la rândul lui, trebuie transformat în curent alternativ folosindu-se de un invertor.
Din ce sunt făcute panourile fotovoltaice?
Acestea sunt realizate din diverse materiale, însă pe componente, are următoarele: o ramă din aluminiu, o protecție transparentă, o izolare, celula solară și mai o folie care nu lasă să se formeze vapori de apă.
Care este durata de viață a unui panou fotovoltaic?
Se vehiculează o durată de viață de circa 30 de ani. Mai precis, cu trecerea timpului scade capacitatea de putere, adică în primii 10 ani scade cu circa 10% și 20% la 25 de ani, adică nu vor fi chiar neutilizabile.
Merită investiția în panouri fotovoltaice?
Cu siguranță merită, deoarece toate aparatele din casă consumă curent și vă puteți reduce facturile la curent. Având în vedere actualul preț al energiei, vă puteți recupera banii în câțiva, în funcție de consumul casei. Ideea că că dacă aveți on-grid, e bine să consumați cât mai mult din energia produsă de panouri pe timp de zi și să nu vă bazați pe cât băgați în rețea.