Cel Mai Bun Șemineu Electric de perete încorporabil 2025

Sunt o mulțime de aparate electrice care le puteți folosi pentru încălzi locuința sau în multe cazuri, doar camera, însă în acest articol am să vă prezint doar modele care se încorporează, adică se vor integra mai bine în peisaj. De aceea, am ales să vă prezint cel mai bun șemineu electric de perete încorporabil, dar sunt și câteva modele neîncorporabile. Nu vorbim de cămine electrice pe ulei, ci doar de cele care folosesc rezistențe și ventilator pentru distribuirea aerului cald. Acesta este principiul de funcționare al acestui tip de aparat pentru încălzit, adică vă puteți da seama cam cât este randamentul său (consumul este dat de puterea setată) și pentru ce ar putea fi folosit.

Câtă căldură dă un șemineu electric mic?

Ca și randament poate fi comparată cu o aerotermă și nu cu alt tip de aparat de încălzire, deoarece componentele folosite sunt similare, doar că acesta mai are acel ecran care imită perfect flacăra, iar unele oferă și sunet destul de realist. În funcție de mărime sau dotări, puterea de încălzire poate fi diferită, însă un model de dimensiuni mici, l-aș pune într-o cameră potrivită pentru el sau depinde și de spațiul disponibil pe perete.

Unele șeminee electrice vin cu mobilier, adică nu este nevoie de un dulap și imită perfectul focarul unui model clasic. Din păcate și prețurile sunt ceva mai mari în cazul acestora, de aceea unii preferă doar pe cele simple care le montează ei în perete sau dulap. Pentru montarea sa este nevoie doar de o priză și spațiu suficient.

Care sunt cele mai bune șeminee electrice?

Am făcut o listă cu numeroase cămine electrice decorative, dar nu și unul Smart cu dispersie aburi. Acel model se adresează celor care au un anumit tip de living, iar lumina efectul este unul 3D și puțin diferit de cel care este oferit de cele de jos care au doar un ecran. Imită cât mai natural flacăra și nu trebuie să lipsească din nici un spațiu modern, dar prețurile se apropie de 4000-5000 lei, adică sunt cam duble.

Eficiența unui șemineu electric nu este atât de ridicată având în vedere că înmagazinează nimic și nici nu folosește dotări de ultimă generație, ci produsul este realizat să ofere o anumită atmosferă. Deci nu va înlocui niciodată încălzirea clasică a locuinței.

Safecare

  • Design aparent suspendat
  • Conectivitate WiFi
  • Flacără în 7 culori

Dacă vă doriți un șemineu electric cu flacără și sunet cât mai real de foc, nu trebuie să fiți zgârciți, deoarece sunt branduri care oferă soluții de top pentru cei care chiar vor să facă o alegere modernă. Poate că la prima vedere nu pare să fie cine știe ce pentru cât costă, însă la acesta instalarea este mai simplă deoarece nu trebuie să spargeți nimic, dar nici mobilier nu este nevoie, deci nu sunt alte cheltuieli.

Sunt incluși niște bușteni și pietre naturale albe care fac căminul mai realistic și poate că din imaginea de prezentare de sus nu se vede chiar atât de bine. Aveți o telecomandă pentru control de la distanță dar puteți opta să instalați chiar și aplicația mobilă, iar pentru acesta aveți un cod QR care trebuie scanat.

În opinia mea, acesta este cel mai realist șemineu electric, dar nu este singurul și dacă vreți să fie silențios, aveți opțiunea să opriți sunetul focului.

Voi decideți cum vreți să-l montați, adică unii au ales să-l încastreze ori chiar să-l pună pe podea. Până la urmă trebuie să mascați cumva și cablurile sau priza. Funcția de detecția fereastră deschisă este prezentă și este foarte importantă pentru a prevenii consumul excesiv de curent.

HEBER

  • Efect de flacără reală
  • Termostat electronic
  • Are 2 trepte de încălzire

Poate că recomandarea anterioară vi s-a părut cam scumpă, de aceea am pentru voi un alt model de la un brand diferit și aș zice că oferă cel mai bun preț pentru un șemineu electric. Nu costă atât de mult pentru că nu are acel mobilier din MDF, ci voi trebuie să stabiliți cu ce îl mascați sau cum îl integrați, dar trebuie să țineți cont că trebuie să-i oferiți și spațiu pentru încălzire, deoarece are o aerotermă care suflă aer.

Puterea de încălzire nu este exagerat de mare pentru o sufragerie (maxim 25 mp), dar pentru un dormitor ar fi de ajuns, iar eficiența nu este extraordinară, astfel că are un consum similar cu puterea oferită. Dacă vreți o soluție de buget pentru încălzit o cameră mică, puteți cumpăra un calorifer electric, care nu este la fel de elegant ca un șemineu electric mic alb, dar măcar nu vă afectează atât de mult la buzunar. Totuși, toate acestea au termostat, astfel că încălzirea se oprește la un moment dat.

În timpul utilizării, evitați să-l mascați sau să-l acoperiți cu ceva, deoarece prin partea superioară frontală este eliminat aerul cald.

TAGU Larsen Pure White FM462-WH1 + 23PF1A

  • Mărime afișaj digital 23 inch
  • Numeroase culori
  • Ușor de montat (de sine stătător)

Avem un alt șemineu electric cu aerotermă, doar că la acesta montarea este mai simplă, adică puteți alege să-l puneți la perete, unde aveți o priză în apropiere. Totuși, pentru că are acel corp alb atât de generos, aș zice că este un șemineu electric pentru living sau un dormitor mare. Sunt și alte culori dacă vreți să fie în contrast sau pe aceleași culori: Deep Black, Solid Grey, Premium Walnut, Espresso Wenge. Deci în total sunt cinci variante diferite dar cu aceleași specificații tehnice.

Trebuie să știți că nu există termenul sau vreun model care îl putem considera cel mai eficient șemineu electric, deoarece toate funcționează pe același principiu, însă nu zic că la modelele premium de câteva mii de lei nu pot fi dotări diferite. Ideea e că nu înmagazinează căldură ci doar încălzește aerul cu ajutorul unor rezistențe și distribuirea căldurii se face cu un ventilator.

Are niște caracteristici care cred că v-ar interesa: senzor geam deschis, luminozitate ajustabilă, program de încălzire automat 7 zile, termostat digital etc.

SAFECARE

  • Design liniar
  • Cu control prin aplicație
  • 7 culori

Din ce am observat, acesta arată foarte bine montat atât pe perete cât și încorporat. Evident că locul acestuia este sub TV, însă nu sunt mai multe mărimi, deci nu aveți multe opțiuni. Un șemineu electric sub televizor trebuie să fie destul de Slim, însă mulți clienți au ales să integreze în perete cu gips carton.

Trebuie să știți că este un șemineu electric cu consum redus în modul decorativ, adică fără a folosi încălzire, ci doar acea imagine care imită destul de bine focul, dar aș zice că e loc de mai bine. Sunt mai multe culori care pot fi setate, adică vorbim de 7 opțiuni diferite, dar puteți schimba și intensitatea focului dacă doriți.

Dacă nu vă interesează partea de încălzire, trebuie să știți că în modul decorativ, consumul este undeva la 1800W. Aveți și sunetul buștenilor care ard, care este satisfăcător.

Ați văzut câteva modele de șeminee electrice lungi, dar acestea nu sunt toate și merită să verificați toată oferta dacă vreți un model mai mare. Trebuie să știți că acesta este potrivit pentru o cameră de maxim 50 mp, iar alimentarea se face la priză normală, adică nu trebuie să faceți vreo modificare pentru el.

Ecoflame Pro Lisabona

  • Încălzire cu infraroșu
  • Telecomandă foarte subțire
  • Flacără 3D ultra-luminoasă

De multe ori, nu contează doar mărimea șemineului electric modern, ci și cât este flacăra de mare. În cazul de față e inclus și acel mobilier special care trebuie să-l asamblați, astfel ca instalarea să fie oarecum mai simplă adică să nu trebuiască să faceți niște modificări.

Probabil să preocupă consumul său, iar în cazul acestui model, îl puteți folosi precum un șemineu electric decorativ fără încălzire, adică consumul este de doar 10W. Probabil că e puțin aiurea să cumperi un șemineu electric mare ca acesta și să-l folosești doar ca unul decorativ, însă nu poate fi la fel de eficient ca un sistem de încălzire pe lemne ori pe gaz, că doar este electric și nu folosește pompă de căldură sau alte tehnologii moderne.

Panoul de control este în partea de sus și tot pe aici primiți căldură de la aerotermă cu infraroșu.

TAGU Frode Solid Grey FM461-GR3-23PF1A

  • Putere de 1500W (pentru 37 mp)
  • Luminozitate ajustabilă
  • Program de încălzire automată 7 zile

După cum ați putu observa, cele mai populare șeminee electrice cu sunet și video sunt cele cu mobilier alb, deoarece sunt mai evidente, fie că sunt în contrast cu restul încăperii, fie că se asortează cu ceva. Tagu nu este singurul brand care vă oferă modele încorporabile în mobilă, de aceea puteți verifica întreaga oferă și poate că veți găsi o culoare chiar mai atractivă.

Dacă sunteți preocupați de consumul său, dar nu vreți să fie nici scump, adică vreți un șemineu electric economic, poate că cel de sus ar fi numai bun. Poate că puterea de încălzire nu este mare dar nici nu vă puteți baza doar pe el în perioada sezonului rece.

Combinația de alb cu negru ține de stilul modern, iar materialele folosit în realizarea acestuia sunt metal, lemn, dar și sticlă (la fereastră). Puteți seta timerul pentru o durată de 9 ore dacă vreți să-l lăsați peste noapte să încălzească.

ElectricSun Paula

  • Putere 2000W
  • Flacără cu efect 3D
  • Compact

Avem o alternativă ieftină la acel șemineu electric dreptunghiular menționat mai la început, adică care nu trebuie pus în perete. Din prezentare se poate vedea că este vorba de modelul de dimensiuni mici care se încadrează cam oriunde doriți.

Avantajele oferite de acest șemineu electric cu pietre și bușteni pe foc, sunt destule: poate fi montat oriunde, materialele sunt de calitate, iar instalarea este chiar ușoară. Trebuie să știți că se livrează asamblat, astfel că nu aveți prea multe de făcut, dar tot sunt necesare un minim de scule pentru montaj.

Dacă vă întrebați, cât de bun este un șemineu electric pentru încălzire, ei bine, nu l-aș recomanda să-l folosiți prea des deoarece consumă suficient de mult în treapta maximă. Totuși, flacăra funcționează independent de încălzire, astfel că că puteți alege cum să-l folosiți, decorativ sau/și pentru încălzit.

Artflame Adeli BG-36-B

  • Efect 3D
  • Control de la distanță prin telecomandă
  • Se încorporează

Dacă vreți să fie un șemineu electric slim pentru că și așa nu aveți mult spațiu, atunci trebuie să alegeți decât un șemineu electric încorporabil lung cu sunet. dacă lungimea sa are mare importantă, adică vreți să fie mai mare decât televizorul, atunci puteți alege unul dintre modelele disponibile.

Produsele acestui brand sunt premium, de aceea sunt și prețuri ceva mai piperate, dar le consider corecte. Deci, gama de șeminee electrice 3D cu sunet este generoasă la acest brand și merită verificată.

Din telecomanda sa puteți personaliza flacăra după bunul plac, adică puteți seta intensitatea ei în funcție de ambientul dorit, dar aveți și alte setări interesante. Este evident că vorbim de un model în stilul modern, iar pentru cei ce vor o opțiune rustică, aveți mai sus câteva dar sunt și cele în formă de sobă dar pot fi amplasate în mijlocul camerei. față de altele, acesta este recomandată pentru suprafețe mici, dar și restul sunt cam tot pentru 15 mp, și nu de peste 30 mp.

AFLAMO Royal 42

  • Efect 3D Multifire LED cu sunet
  • Nu face murdărie
  • Consumă puțin

Sunt o mulțime de cămine electrice economice, iar cele pe curent sunt cele mai avantajoase, adică nu veți face murdărie în locuință, nu necesită racord la apă, ci doar la curent. Majoritatea au acel afișaj LED care funcționează separat de sistemul de încălzire cu aerotermă. Deci poate fi un șemineu electric silențios în orice moment, adică din telecomandă alegeți setările dorite, dar toate dispun și de un panou de control pe partea frontală, dar nu este atât de evident pentru că este tot pe negru.

Aveți opțiuni de selectare o culorii și luminozității flăcării, puterii de încălzire, opțiuni de colorare a buștenilor și pietrelor, dar și altele. Sunt numeroase opțiuni de amenajare, le găsiți pe internet, dar și postate de numeroși clienți mulțumiți de alegere.

Aceste șemineuri electrice cu LED au devenit foarte populare în ultimii ani iar dacă ați renovat deja locuință și nu aveți unde să-l puneți, am să vă recomand unul ceva mai diferit.

VonHaus 2514025

  • Temperatură ajustabilă
  • Efect de flacără
  • Funcție termică

Pentru cei care și-ar dori un șemineu electric în colt ieftin, dar să nu ocupe tot colțul, adică să puteți spira și face curat după el, am pentru voi un șemineu electric pe colt 3D cu sunet și design vintage pe alb. Există chiar și o variantă neagră pentru cei care vor un model care să imite mai bine o sobă.

Chiar dacă este pe curent, este un șemineu electric cu sunet, dar aș zice că este loc de mai bine pentru că nu oferă multe opțiuni de personalizare, plus că sunetul este doar ce ține de partea de încălzire.

Pe lângă rolul decorativ, are și unul funcțional, adică puteți să-l folosiți pentru încălzit. Cu cut spațiul este mai mic și mai izolat, cu atât rezultatul va fi mai bun. Nici nu poți avea pretenții pentru că în acest preț nu sunt prea multe ca acesta. Arată foarte bine în locuințele sau spațiile în stil clasic sau rustic.

Tipuri de șemineuri electrice cu încălzire

Având în vedere că sunt disponibile de câțiva ani buni pe piață, au apărut destul de multe modele și tipuri de la diverse branduri, unele mai experimentate decât altele. De aceea, am să vă prezint o mică listă cu ce fel de cămine puteți găsi:

Suspendat. Am prezentat câteva astfel de modele, pentru că se instalează ușor, deoarece nu trebuie să decupați din mobilier ori să-l integrați în perete, ci se montează direct pe perete. Unele sunt mai elegante decât altele, iar eu aș opta pentru cele cu acele două părți albe de sus și de jos. Evident că pot avea diverse forme și culori, iar unele pot fi prinse chiar de tavan.

De colț. Pot fi atât pe colțul interior, cât și pe cel exterior, dar ceva mai numeroase în oferta magazinelor sunt cele pe colțul interior deoarece au doar un afișaj LED.

Încorporabil. Majoritatea se încastrează și nici nu aș recomanda altul, însă nu veți greși nici alegând o variantă aparentă sau suspendată.

Rotund. Sunt acelea care se montează mai departe de perete sau chiar în mijlocul camerei, pentru că forma sa (arată ca o sobă mică pe lemne) permite să-l montați oriunde.

Vertical. Acestea sunt mai rare, dar în principiul sunt la fel ca și restul doar orientarea este diferită.

De exterior. Sunt puțin diferite de restul și trebuie să aibă fie protecție IP, fie îl puneți undeva pe terasă.

Cu aburi. Un șemineu electric cu vapori de apă oferă un efect și o atmosferă diferită în living și nici nu merită să-l montați altundeva, deoarece necesită spațiu pentru instalare.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă șemineu electric din sticlă?

În primul rând, acesta este alimentat strict electric, deci nu trebuie să aveți gaz sau lemne în cameră. La acesta vedem partea frontală dintr-o sticlă fumurie destul de rezistentă și nu are strat de folie ca să aveți efectul de oglindă. Prin aceasta puteți vedea efectul de flacără realizat de un ecran, iar în fundal se poate auzi un sunet destul de realist.

Cât costă un șemineu electric orizontal?

Acesta este cel mai popular model de pe piață, iar la polul opus sunt șemineurile electrice verticale sau rotunde.

Dacă nu v-ar deranja să fie chiar un mini șemineu electric negru, atunci îl puteți găsi și la prețuri de pornire de 100 lei, însă dacă vreți să fie suficient de mare pentru sufragerie și să arate precum o sobă metalică atunci vă uitați la prețuri care pornesc de la 350 lei. Cum este și modelul Orion OFP-1702 care îl consider destul de elegant, chiar dacă are un aspect retro.

Dacă prețurile actuale vi se par cam mare, atunci ar trebuie să așteptați Black Friday, doar că reducerile nu sunt pentru toate produsele de pe site-ul magazinului.

Ce șemineu electric rustic să aleg?

Dacă nu aveți un spațiu în stil modern, ci mai degrabă spre stilul clasic, atunci v-aș recomanda un șemineu electric vintage cum sunt cele de la Tagu, iar ofertele sunt pentru toți, adică aveți numeroase culori, mărimi, forme și cu dotări diferite.

Cât consumă un șemineu electric cu efect de flacără?

Având în vedere după ce principiu încălzește spațiul, consumul pe oră este egal cu puterea aleasă. Adică un model de 2500W, poate consuma maxim 2,5 kW pe oră.

Dacă vorbim doar de modul decorativ, atunci putem vedea valori cuprinse între 10 și 15W pe oră.

Poate un șemineu să încălzească toata casa?

Nu, spre deosebire de cel clasic, acesta doar încălzește aerul iar eficiența nu este ridicată, după cum am menționat anterior. Acesta are rol mai mult decorativ și nu vă recomand să-l folosiți la putere mare dacă aveți altă sursă de căldură cu eficiență mult peste a a acestuia.

Lasă un comentariu