Petreceți foarte mult timp în fața monitorului sau nu puteți lucra foarte multe ore în fața sa? Poate că ar trebui să faceți un upgrade, adică să înlocuiți vechiul model cu unul mai bun. Mai exact, aveți nevoie de cel mai bun monitor pentru ochi de pe piață și mai jos am venit cu niște recomandări. Pentru început, trebuie să știți că aceste monitoare nu sunt cu mult mai speciale decât restul, adică nu vorbim de prețuri foarte mari pentru ele. Singura caracteristică care nu trebuie să-l neglijată este Flicker Free, iar pentru cei care nu știu ce înseamnă, am dat un răspuns la final.
Cuprins
Cui i se adresează?
Trebuie să știți că aceste monitoare sunt numai bune pentru lucru la birou, dar și pentru cei pasionați de conținut media. Cu alte cuvinte, vorbim de utilizatori care petrec cel puțin 3-4 ore pe zi în fața monitorului, motiv pentru care protecția dată de un monitor pentru ochi este foarte importantă. O altă caracteristică pe lângă cea Flicker Free, este Low Blue Light1. Aceasta efectiv reduce cantitatea de lumină albastră care vă poate obosi ochii. Cum funcționează? Păi, face imaginea puțin mai roșiatică, adică mai plăcută pentru ochi și chiar dacă la început vi se va părea cam ciudat, vă veți obișnui imediat.
Care este cel mai bun monitor pentru ochi?
Eu vă voi recomanda mai multe monitoare, de la mai multe branduri foarte bune, adică care am considerat a fi cele mai bune monitoare pentru ochi, iar voi alegeți care vă place mai mult. Evident că eu voi alege unul preferat și voi menționa că este foarte bun, dar voi puteți alege chiar și altele, în special că nu am luat în considerare mărimea ecranului, adică producătorii vin cu soluții chiar și de 27 de inci în unele cazuri.
Având în vedere că există astfel de monitoare office, nu aveți nevoie de vreo folie sau un filtru pentru monitor, pentru a proteja ochii, dar orice protecție în plus va fi benefică pentru ochii voștri.
Cel mai bun monitor pentru ochi: Dell S2421HN
- FlickerFree
- Comfort View
- Greutate 3,3 kg
Un monitor care protejează ochii este cel de sus pentru că are tehnologia potrivită și are chiar și Low Blue Light, însă tehnologie are o denumire diferită – Comfort View. dacă un anumit monitor nu are o astfel de tehnologie, puteți folosi o aplicație ca f.lux. De ce l-am ales pe acesta ca fiind cel mai bun? Pentru că are un design premium, este oferit de un brand de top, consumă puțin și are două porturi HDMI. Deci îl puteți conecta simultan la PC și la un alt dispozitiv cu ieșire video HDMI. Chiar și piciorul de masă arată bine, adică este unul minimalist și are acel gol prin mijloc pe unde pute ți trage cablurile la PC, astfel că nu vor atârna peste tot cablurile. Totuși, mi-ar fi plăcut să văd un management al cablurilor mai bun.
Monitor bun pentru ochi: Samsung LS27C314EAUXEN
- Timp e răspuns 5 ms
- Design Slim
- Imagine mare
Avem un monitor nici mic, dar nici mare, care poate fi pus pe orice birou, chiar și alături de un laptop. Are conectivitate clasică, adică HDMI și VGA, dar cred că voi veți folosi doar HDMI pentru că oferă cea mai bună calitate video-audio. Tehnologiile și modurile avansate de imagine nu lipsesc și sunt destul de multe: Flicker Free, Eye Saver Mode, Eco Saving Plus etc. Sunt și caracteristici utile pentru jocuri, cum ar fi FreeSync și Game Mode. Mai toate monitoarele vine cu moduri speciale în funcție de ce vreți să faceți, dar mai bine era dacă și le seta el automat în funcție de ce rulați. Poate fi montat pe perete cu un suport mic, adică Vesa 100 x 100.
Monitor cu protecție pentru ochi: Dell SE2422H
- Frecventă 75 Hz
- Tehnologie LED VA
- Compatibil VESA
Tot în acest top cu monitoare bun pentru ochi, avem și pe acesta de la Dell. Chiar dacă nu este cu pivot, tot reprezintă o alegere bună pentru cât costă și tehnologiile menționate mai sus nu lipsesc. Nu voi menționa chiar la fiecare monitor că le are, pentru că de aceea le-am și ales, ci vă voi prezenta doar ce au diferit unul de celălalt. De exemplu, la monitorul prezentat de mai sus sus vedem o frecvență mai mare, Kensington Lock, dar și VESA 100×100. Deci montarea pe perete sau pe birou se va face cu un suport diferit și puteți să-l securizați în cazul în care va fi montat într-un spațiu comercial. Aveți atât VGA, cât și HDMI pentru a-l putea conecta la orice desktop PC, mai nou sau mai vechi.
Monitor cu Flicker Free: Philips 243V7QDSB
- Margini subțiri
- Port DVI
- Consum mic de energie
Dacă v-ar plăcea un monitor cu protecție pentru ochi și margini foarte subțiri, Philips vine cu o astfel de opțiune, dar mai este și modelul de la Dell menționat mai sus. Totuși, cele două monitoare nu sunt identice, adică vedem specificații ceva mai diferite. Modelul acesta are un ecran diferit, adică IPS cu unghiuri e vizibilitate foarte bune. Acest aspect este important atunci când vreți să lucrați pe el chiar din diferite poziții sau vreți să arătați munca voastră cuiva. Este destul de ușor că doar este destul de compact sau mai bine zis, slim. Consumul de energie este scăzut mai la toate monitoarele și este influențat de mărime, iar clasa energetică este cam pe la D și E.
Monitor cu Low Blue Light: Dahua LM24-B200S
- Boxe integrate
- Aspect modern
- Sunet integrat
Chiar dacă nu este IPS, ci doar VA, unghiurile de vizibilitate sunt foarte bune, adică de 178 grade. Vorbim de un monitor excelent pentru mai orice tip de sarcină deoarece are o mulțime de caracteristici speciale și specificații bune. Însă nu poate fi un monitor de top la un așa preț, plus că nici conectivitatea nu este cea mai diversificată, adică ne rezumăm strict la două porturi. În general, Dahua oferă soluții pentru PC foarte bune și poate că de multe ori nu se concentrează mult pe design, ci mai degrabă pe calitate. Totuși, există și modele elegante dacă v-ar plăcea să fie mai Slim sau cu margini subțiri. Numai că acelea nu pot fi montate pe perete sau pe un suport înalt de birou, deoarece nu sunt compatibile VESA.
Întrebări frecvente
Flicker Free ce înseamnă?
Această tehnologie vă permite să stați mai mult timp în fața monitorului, fie că lucrați sau vă jucați. Mai exact, reduce din pâlpâirea imaginii, iar acest aspect este evident din numele său. Aveți toate motivele să alegeți unul dintre aceste monitoare cu protecție pentru ochi, iar lista este deestul de lungă plus că un monitor cu această protecție nu costă mai mult decât altele, adică este o tehnologie gratuită.2
De cât trebuie să fie distanța monitor-ochi?
În general, distanța minimă față de monitor trebuie să fie de 50 cm și poată să ajungă chiar și la 100 cm dacă vorbim de monitoare foarte mari. Cu alte cuvinte, distanța dintre monitor și ochi trebuie să fie direct proporțională cu mărimea ecranului, adică cu cât este mai mare cu atât trebuie să stați mai departe de el, însă nu puteți sta prea departe de el deoarece nu s-ar mai vedea scrisul. Dacă aveți un birou mic și nu vă puteți depărta de ecran, atunci puteți alege să-l montați pe perete.
Ce este lumina albastră și cum te protejezi?
Ca să fie pe înțelesul tuturor, această lumină este una artificială creează de ecranele diverselor dispozitive. S-au făcut diverse studii cum că dăunează sau nu dăunează vederii, cert e că obosește ochiul în anumite situații. Aici mă refer când lumina naturală este scăzută, adică seara și noaptea. De aceea, unii producători au ales să pună o opțiune care reduce nivelul de lumină albastră, făcând-o mai gălbuie-roșiatică. O putem vedea ca o alternativă la purtatul ochelarilor sau a diverselor protecții care se pune peste ecran.